Între Noi

Noi avem impresia că trăim, în cuplu, în viață,
conform unor adevăruri universale.
Că viața e așa cm e.
Fals!

Viața ne-o trăim conform adevărurilor personale.
Eu cred că femeile sunt așa, că bărbații sunt așa,
că relațiile în general sunt așa, că banii sunt așa etc.

Eu cred.

Simplul fapt că eu cred - face să devină realitate.

Convingerile personale au o putere ciudată,
ele ni se confirmă a fi adevărate.

Căci, cu sinceritate, cinstit o să-mi spui, păi da Tavi -
că uite… și uite… eu știu, eu asta am trăit, mie așa mi-a fost…
DA! Știu! A fost așa pentru că, înainte să fie așa, aveai deja o
convingere setată legată de lucrul ăla. Oricare ar fi el.

Un job, femeile, bărbații, taximetristul care te refuză,
ospăratul care greșește. Credeai de dinainte că o să fie așa. Și adevărurile personale funcționează.
Banii se fac greu? Atunci îi faci greu.
Uită-te-n jur, sunt oameni care fac ușor banii?
Pentru că ei așa cred. Și li se demonstrează. Și ție la fel. Oricare ar fi convingerea.

Bărbații sunt bețivi. Femeile sunt doar pe interes.
Hai mă, chiar la nivel universal? Întrebarea e alta! Care sunt convingerile pe care vrei să le păstrezi - că-ți sunt bune?
Care sunt convingerile care te destabilizează, care nu-ți sunt de folos?
Și cm le inlocuiești pe acestea? Că pe alea care sunt bune, le lăsăm, nu? 🙂
Scrie-mi în comentarii, ce convingeri vrei să lași în urmă?

Sunt Octavian Fînaru, urmărește-mă în continuare pentru
mai multe ponturi pentru însănătoșirea relației de cuplu pe care ți-o dorești.

Este ridicol cm ne stricăm singuri vraja-n cuplu.

Ne stresează sau frustrează ceva — vrem să rezolvăm, dar acționăm contra noastră.

Cum?

Prin critică.

Se numește comunicarea claxon, uite: Tu-tu-tu-tu-tu-… tu mereu faci aia, tu mereu uiți, tu mereu greșești, tu niciodată nu ții minte, tu tu tu tu tu …

Crede-mă, așa te asiguri că nu se rezolvă ce ai nevoie.
Cum să faci altfel?

Schimbă TU cu EU (adică vorbește despre ce simți tu personal, nu despre ce face partenerul sau partenera).

Tu mereu uiți sa-ti ridici sosetele de jos! = (devine) = Eu mă simt neimportantă când văd că lași șosetele jos, deși știi că mă deranjează.

Tu niciodată nu-mi aduci flori! = (devine) = (eu) Mi-aș dori să primesc flori de la tine într-o zi.

Tu mereu mă bați la cap când ajung obosit acasă! = (devine) = Eu am nevoie de mai multă liniște și înțelegere din partea ta când vin seara acasă.

Și vezi că vorbești și dintr-o energie mai blândă.
Crezi că așa ai mai multe șanse să obții ce ai nevoie? 🙂

Cred că dacă unui om nu îi este bine în cuplu, în ziua de azi, caută soluții.
Nu mai trăim vremurile de acum zeci de ani…
Și da, poate că nu găsește din prima ce are nevoie. Poate că nu caută unde i-ar fi prielnic.
Dar caută.

Fie prin bârfa cu un prieten, fie răsfoind o carte într-o librărie, fie căutând un curs pe net.
Sau mergând la terapie. Sau toate la un loc.
Dar omul caută.
Problema apare când, după căutări fără folos, se oprește…

Ție ți s-a întâmplat să cauți o soluție, căutarea să fie în zadar și să abandonezi?
Dacă da, cm a fost?
Ai pierdut speranța? S-a dus nevoia? Sau dimpotrivă - e mai apăsătoare?

Poți să-mi împărtășești ce anume te-a frământat,
pentru ce căutai o soluție - legat de relația de cuplu?