Dobrin Simona-Dana
17/01/2026
Dragii mei,
După cm am menționat în postările anterioare, ultimul an a fost unul destul de obositor pentru mine. Această perioadă m-a învățat că resursele mele de timp și energie sunt limitate, așa că anul acesta am decis să fac multe schimbări.
Astfel, pentru a putea gestiona totul cât mai bine și pentru a rămâne autentică în ceea ce fac, am decis să nu mai postez pe această pagină de Facebook și să îmi concentrez întreaga prezență online pe pagina personală.
Dacă doriți să îmi fiți alături în continuare, să aflați noutăți despre proiectele mele, vă invit cu drag să mă urmăriți acolo.
Vă las link-ul către pagina personală în primul comentariu.
Voi menține această pagină deschisă o perioadă, pentru ca acest mesaj să ajungă la cât mai mulți dintre voi. Totuși, începând de astăzi, voi posta exclusiv pe profilul personal. Postările de interes general vor fi publice (astfel încât să le puteți vedea chiar dacă nu sunteți în lista de prieteni, doar dând „Follow”), iar momentele personale vor rămâne dedicate cercului apropiat.
Vă mulțumesc din suflet pentru suportul acordat în acești 5 ani, pentru fiecare comentariu și distribuire! 🙏 A însemnat mult pentru mine și sper să ne continuăm călătoria împreună pe pagina cealaltă!
Cu recunoștință,
Simona
04/01/2026
Joe Dispenza spunea că:
,,evenimentele inedite ne surprind până la nivelul în care ajungem să conștientizăm mai profund momentul prezent.”
Acest paragraf din cartea pe care o citesc acum m-a dus cu gândul la cât de greu mai găsim în zilele de azi starea de prezență.
Chiar și la copii am observat schimbarea... dacă altădată ei erau experți în a fi „aici și acum”, astăzi îi văd tot mai des pierduți în fața ecranelor sau cu gândul în altă parte.
E o realitate care, ca dascăl preocupat de dezvoltarea personală, mă doare și mă provoacă zilnic.
De aceea, momentele astea autentice, ,,zgomotoase” și pline de viață din Bucovina mi s-au părut o binecuvântare. Practic, astfel de momente te forțează să lași telefonul, să uiți de griji și să fii prezent, pur și simplu. E ca o scuturare bună care ne reamintește că viața se întâmplă în afara ecranelor și că e timpul să schimbăm ceva în viața noastră, să fim AICI și ACUM...
Voi unde mai găsiți acea stare de prezență pură?
Mi-ar plăcea să aflu părerea voastră, mai ales că știu cât de mult ne luptăm cu toții să rămânem ancorați în prezent.
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Website
Address
Bucharest