Palatul de Justitie
30/05/2026
Un veac de bunătate | Valeriu STOICA
Memorialistica are un statut ambiguu, între literatură și istoriografie. Memoriile scriitorilor rămîn, de cele mai multe ori, în sfera literaturii. Dar și memoriile oamenilor politici pot aspira la acest statut. Winston Churchill și Charles de Gaulle sînt cotați ca scriitori, primul fiind încununat în 1953 cu Premiul Nobel pentru literatură. De Gaulle a fost doar propus, dar, cm s-a povestit, s-a bucurat ca și cm l-ar fi primit cînd Eugène Ionesco, fîstîcit de întîlnire, i s-a adresat cu apelativul maître. Nu lipsite de talent literar sînt la noi memoriile lui I. Gh. Duca și C. Argetoianu. În Istoria critică a literaturii române, Nicolae Manolescu a acordat mai multe pagini memorialisticii ca scriere literară. De cele mai multe ori, memoriile, inclusiv cele care au valoare estetică, sînt însă sursă documentară pentru istoriografi.
Cititorii pasionați de lectură sînt atrași de memorii pentru că, dincolo de interesul lor istoric sau literar, acestea sînt un izvor al reprezentării de sine care consolidează identitatea comunității. Din această perspectivă, memoriile profesioniștilor (medici, ingineri, economiști, avocați) se adaugă, poate cu mai mult folos, memoriilor scriitorilor și artiștilor, ale filosofilor și oamenilor de știință, ale politicienilor și politologilor. Rezistența în timp a națiunilor depinde nu doar de forța instituțiilor și de clarviziunea liderilor politici, ci și, mai ales, de complexitatea structurilor profesionale și de calitatea profesioniștilor.
Articolul integral: https://www.juridice.ro/essentials/11673/un-veac-de-bunatate
30/05/2026
Țuca Zbârcea & Asociații câștigă premiul „Deal-ul Anului în România”
Publicația CEE Legal Matters a desemnat câștigătorii Deals of The Year Awards (DOTY) din 23 de jurisdicții, în cadrul ceremoniei anuale dedicate celor mai importante tranzacții din CEE/SEE. Decizia juriului din acest an a fost ca achiziția de către Vodafone România a pachetului de acțiuni deținut de Hellenic Telecommunications Organization S.A. (OTE) în Telekom România Mobile Communications S.A. și, respectiv achiziția de către DIGI România a anumitor active ale Telekom România Mobile Communications și a activității de furnizare a serviciilor de telecomunicații mobile preplătite, să primească Premiul pentru Tranzacția Anului din România.
Echipa multidisciplinară de la Țuca Zbârcea & Asociații a fost coordonată de Ștefan Damian, Deputy Managing Partner și a inclus avocați specializați în drept societar, fuziuni și achiziții, reglementări telecom, concurență, antitrust, protecția datelor, drept imobiliar și dreptul muncii: Vlad Cercel, Partener (drept societar și comercial, reglementări telecom); Sergiu Crețu, Partener (drept societar și comercial, fuziuni și achiziții), Andreea Oprișan, Partener (dreptul concurenței, antitrust, controlul investițiilor), Ioana Pătrașcu, Avocat senior (drept societar și comercial), Alexandra Pereș, Partener (drept imobiliar).
Comunicatul integral aici: https://www.juridice.ro/831841/tuca-zbarcea-asociatii-castiga-premiul-deal-ul-anului-in-romania-2.html
28/04/2026
Și-n acest an, elevii și studenții din țara noastră pot cere de la stat, în cadrul unui program apărut cu peste 20 de ani în urmă, un ajutor financiar în valoare de 200 de euro pentru a-și cumpăra un calculator nou. Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a stabilit, printr-un ordin apărut chiar azi în Monitorul Oficial, calendarul din acest an pentru acordarea ajutorului financiar destinat cumpărării de calculatoare noi.
Află mai multe detalii: https://www.avocatnet.ro/articol_71757/Euro-200-Tinerii-pot-cere-bani-de-la-stat-pentru-a-%C8%99i-cump%C4%83ra-calculatoare-noi-pan%C4%83-la-jum%C4%83tatea-lunii-viitoare.html
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Website
Address
Boulevard Magheru, Nr. 22, Sector 1
Bucharest
010334