Andreea Fodor

Păstrăm și ducem cu noi o bucată oarecare din dragostea pura și nealterată a sufletului de copil pe care s-a clădit adultul; ca o sticluță cu esența cea mai pură a binelui; ca o nostalgie distilată și păstrată în condiții sterile. Bucățica asta de iubire pură promite regenerarea sufletului; este ca o întoarcere la ceea ce am simțit, intuitiv, încă din viața intrauterină și apoi în copilăria mică- siguranță, protecție, iubire necondiționată, acceptare. Nu știu dacă nu cumva, în viața adultă, sensul este să ne împărțim sticluțele între noi, oamenii; o vedem, totuși, proiectată în iubirea pe care o arătăm animalelor, bebelușilor, vietăților lipsite de responabilitatea alegerii dintre bine și rău. Cumva, acolo este punctul de întâlnire dintre manifestarea iubirii necondiționate și siguranța că nu vom fi schilodiți sufletește. Câinele nu te va părăsi niciodată din alegerea lui; pisica nu va alege niciodată să te critice sau cicălească; nici animalele, nici bebelușii nu vor alege să îți frângă inima sau să se joace cu sentimentele tale; te vor iubi în orice condiții așa cm ești, cu bune și cu rele (spre deosebire de proprii copii, de prieteni, părinți, de oameni în general). În aceste condiții, ar argumenta unii iubitori ai animalelor, cm să nu îi iubești mai mult decât pe oameni? Să iubești oamenii sau pe cel de lângă tine la fel de mult ca pe cățelul drăgălaș ar însemna să începi să trăiești iubirea așa cm este ea - cu iertări, căderi, recăderi, dezamăgiri. Pare deja un act de curaj mai dificil de înfăptuit decât mersul la război. Dacă te mușcă de picior câinele pe care l-ai crescut, carnea se reface dar ce te faci cu omul care te mușcă de suflet? Poți oare să îl ierți și să îl hrănești din nou cu iubirea ta?
Fără curajul de a suferi, vom continua să arătăm iubire animalelor și afecțiune oamenilor.
Fără acceptarea răului ca o condiție de viață căreia ÎI PUTEM FACE FAȚĂ, ce promisiuni poate oferi iubirea? Atât de mult ne preocupă să fim iubiți și nedezamăgiți încât puțin ne mai preocupă "dar noi cm iubim?". Cine-ar fi zis că există atâta filozofie în unele iubiri pentru animale...

Nu am întâlnit doi pacienți oncologici care să treacă la fel prin aceeași formă de boală dar, fiind alături de ei, studiind și observând, mi-a atras atenția un pericol care ne pândește pe toți - înțelegerea greșită a gândirii pozitive.

În psihologie, gândirea pozitivă am găsit-o, cel mai des, definită ca fiind experiența frecventă a emoțiilor pozitive, a optimismului, speranței și bucuriei. Vedem, așadar, că acest concept nu se referă doar la gândire, ci și la emoții și comportamente. Rolul adaptativ este acela de:

* a ne ajuta în provocările viitoare;
* de a evita cufundarea în abisul tristeții, al fricii, al panicii;
* de a căpăta încredere în propriile resurse, în viață și în proiectele asumate.

Diagnosticul și trecerea prin boală dar și pierderile celor dragi, necazurile dintr-o viață de om pot fi neplăcute și dureroase însă nu ele, în sine, generează distresul, ci semnificația pe care noi o atribuim lor. Ca atare, gândirea pozitivă, înțeleasă și internalizată corect, modulează acest impact pe care perioadele dificile îl pot avea.

Spre exemplu, un studiu realizat pe supraviețuitorii atacurilor din 9.11. a evidențiat faptul că acele persoane care au gândit pozitiv au avut parte de creștere psihologică în urma traumei, comparativ cu persoanele pesimiste și care au suferit de depresie post-eveniment.

În oncologie, studiile clinice arată că acei pacienți care au gândit pozitiv s-au bucurat de o calitate a vieții mai ridicată față de cei care erau pesimiști și lipsiți de speranță.

Într-un alt studiu, 34 de femei au fost încurajate, postoperator, să caute sens acelei adversități pe care o traversau; rezultatele au indicat un nivel semnificativ mai scăzut al cortizolului (hormon imunosupresor) la acele femei care au reușit să găsească o semnificație pozitivă evenimentelor pe care le trăiau.

Nici nu e nevoie de studii, până la urmă, ca să ne convingem singuri de beneficiile gândirii pozitive.

Gândirea pozitivă crește sentimentul controlului asupra situației dureroase și încurajează dezvoltarea mecanismelor funcționale și eficiente de coping și, ulterior, de adaptare; reduce distresul și efectele negative asupra funcțiilor aparatului cardiovascular și ale sistemului imunitar.

Când devine periculoasă gândirea pozitivă?

Atunci când nu este înțeleasă corect, gândirea pozitivă poate deveni un mod de negare a realității, de evitare a emoțiilor neplăcute și/sau a evidențelor dureroase.

La modul ideal, știm că optimismul și speranța sunt calibrate sănătos atunci când persoana își acceptă și trăirile neplăcute; atunci când vede realitatea așa cm este ea, înțelege prognosticul, gravitatea pierderii, drama evenimentelor dar, cu toate acestea, reușește să se ridice deasupra lor fără, totuși, să divorțeze de realitate.

Gândirea pozitivă nu ar trebui să ne vândă iluzii, să ne îmbete cu apă rece, să ne rupă de un "aici și acum" neplăcut, ci să încolțească speranța și să întărească sentimentul de control în situația dată, să vadă și să simtă binele dincolo de greutatea prezentului.

Photo credit: Pinterest

Starea psiho-emoțională în care ne găsește primirea unui diagnostic, moartea cuiva drag sau altă pierdere semnificativă conduce felul în care o vom traversa.
Altfel spus, tot ce construim în noi înșine în vremurile bune, ne ajută să facem față și să ne adaptăm perioadelor cu adevărat greu de dus.
Ce ar însemna asta concret?
Înseamnă cultivarea introspecției și în perioadele de confort.

Photo credit: Pinterest

Să fii alături de un om care trece prin durere este cel mai inălțător fapt pe care un om îl poate face pentru un altul.
"La bine și la greu" poate nu este doar un fragment al jurământului de căsătorie, ci o promisiune pe care toți ar fi bine să ne-o facem unii altora 💛.