Dani Cek
14/06/2026
Dacă s-ar îmbolnăvi fetița mea și viața ei ar depinde de o sumă imensă de bani, aș urni munții și aș muta mările din loc! Aș urca în genunchi Everestul! Mi-aș scoate inima din piept și aș vinde-o, doar ca să o pot salva. Aș renunța la tot și mi-aș amaneta chiar și viața, doar ca să n-o pierd. Cu siguranță, la fel ați proceda și voi.
Dar, din păcate, tatăl lui Anais nu poate face asta, fiindcă este plecat de mult printre stele. Mult prea devreme. Înainte ca fetița lui să-l cunoască și să-i simtă dragostea părintească. Tot polițist era și el, tot om al legii. În lipsa lui, mama lui Anais, Valentina Vasiliu, a trebuit să învețe să umple acest gol și să știe mereu ce să-i răspundă atunci când o întreba unde este tati.
În urmă cu doi ani, micuța a fost operată de o tumoră intramedulară care îi punea viața în pericol. Dar problemele nu au dispărut. Coloana vertebrală i s-a deformat atât de mult încât durerile sunt cumplite, iar deformarea pune presiune pe plămâni. Nu se poate juca așa cm o fac ceilalți copii și nu se poate bucura de copilărie așa cm ar trebui. Există, însă, o soluție care îi poate oferi șansa la o viață normală, dar costul este uriaș: 70.000 de euro pentru o intervenție chirurgicală la Spitalul Monza.
Mama fetiței nici măcar nu speră să ajungă vreodată acolo. Nici nu îndrăznea să viseze că fiica ei ar putea avea o copilărie fără dureri. Este a doua zi în care strig aici pentru Anais. Mai lipsesc 44.000 de euro, iar noi îi putem aduna chiar acum, în seara asta. Cu sume mici, dar împreună. Nu trebuie să facem mult, trebuie doar să ne pese. Iar dacă nu putem dona, măcar haideți să distribuim povestea ei.
Dacă ați citit până aici, vă chem alături de mine să salvăm acest copil. În seara asta, vă îndemn și vă provoc să rămâneți până la final. Până la ultimul leu!
𝐃𝐚𝐜𝐚̆ 𝐩𝐨𝐭̦𝐢 𝐝𝐨𝐧𝐚, 𝐥𝐚𝐬𝐚̆ 𝐨 ❤️ 𝐢̂𝐧 𝐜𝐨𝐦𝐞𝐧𝐭𝐚𝐫𝐢𝐢 𝐬̦𝐢 𝐬𝐩𝐮𝐧𝐞-𝐢 𝐥𝐮𝐢 𝐀𝐧𝐚𝐢𝐬 𝐜𝐚̆ 𝐧𝐮 𝐦𝐚𝐢 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐬𝐢𝐧𝐠𝐮𝐫𝐚̆!
Titular: VASILIU VIORELA
Iban Lei: RO08BTRLRONCRT0328102401
Iban euro: RO80 REVO 0000 1722 1268 6208
Cod BIC/SWIFT: REVOROBB
Revolut: 0744.642.840
Revtag:
13/06/2026
Am crezut că în seara asta vom fi mai aproape de final. Am crezut că voi putea scrie postarea aceea pe care o așteptăm cu toții. Cea în care spunem că s-a terminat, că operația este asigurată și că poți merge mai departe fără să mai depinzi de încă o minune.
Dar nu suntem acolo, Anais!
Mai lipsesc 54.000 de euro și fiecare oră care trece apasă tot mai greu. Încerc să nu mă uit la timp, dar timpul nu se oprește pentru nimeni. Luni este aproape, iar suma aceasta pare astăzi mai mare decât era ieri.
Poate oamenii nu au văzut povestea ta. Poate au văzut-o și nu au mai putut ajuta. Poate sunt prea multe necazuri și prea multe strigăte de ajutor în jurul nostru. Nu știu.
Știu doar că mă gândesc la tine. La copilul care și-a pierdut tatăl înainte să apuce să-l cunoască suficient. La mama care a rămas singură să ducă totul în spate. La anii în care ați învățat să mergeți înainte cu un gol pe care nimeni nu îl poate umple.
Parcă nu se mai termină niciodată încercările pentru familia asta. Nu pot să accept că o fetiță de 10 ani poate pierde această șansă pentru că nu am reușit noi să ajungem la destui oameni. Așa că mai las o dată povestea ta aici. Poate ajunge unde nu a ajuns până acum. Poate este văzută de oamenii care pot schimba totul. Mai lipsesc 54.000 de euro. Sincer, nu știu cm vom ajunge la suma aceasta până luni. Dar știu că nu avem altă opțiune decât să continuăm.
Titular: VASILIU VIORELA
Iban Lei: RO08BTRLRONCRT0328102401
Iban euro: RO80 REVO 0000 1722 1268 6208
Cod BIC/SWIFT: REVOROBB
Revolut: 0744.642.840
Revtag:
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Contact the public figure
Website
Address
Brasov