Succes Consult

Succes Consult

Share

02/04/2026

📣

📢Vești importante pentru Start-Up Nation 2024!
Procedura programului a fost actualizată prin Ordinul nr. 280/2026, iar noile modificări pot conta direct pentru cei care pregătesc un proiect.

Programul oferă în continuare finanțare de până la 250.000 lei/beneficiar, în limita a maximum 90% din cheltuielile eligibile.

Ce s-a schimbat?
✅ Nu sunt eligibile la cursurile antreprenoriale persoanele care au absolvit deja cursuri finanțate din fonduri externe nerambursabile.
✅ Termenul pentru semnarea contractului și dovada cofinanțării a fost extins la 40 de zile.
✅ Beneficiarii pot primi, în etapa postcontractare, până la 50% din grant, în anumite condiții.
✅ Perioada de implementare poate ajunge la 12 luni, dar nu mai târziu de 17.09.2027.

Aceste schimbări aduc mai multă flexibilitate, dar un proiect bun înseamnă în continuare: eligibilitate clară, investiții bine alese, buget corect și documentație completă.

La Succes Consult, te ajutăm să îți pregătești proiectul corect, de la idee până la depunere și implementare.

📌Important: În acest moment mai sunt locuri doar pentru Pilonul I ( 18-30 ani neîmpliniți), în funcție de regiune.

Dacă vrei să aplici la Start-Up Nation, acum este momentul să începi pregătirea.
📩 Scrie-ne pentru o analiză inițială.

Noi modificări la StartUp Nation-Ordinul 280/2026. „Anticipăm să înregistrăm un număr mai mare de înscrieri spre finalul perioadei de depunere”. Ministerul Economiei ne-a spus ce are de gând cu ajutoarele 50.000 EUR pentru mici afaceri - 06/03/2026

📣Noi modificări în cadrul programului StartUp Nation📣

Noi modificări la StartUp Nation-Ordinul 280/2026. „Anticipăm să înregistrăm un număr mai mare de înscrieri spre finalul perioadei de depunere”. Ministerul Economiei ne-a spus ce are de gând cu ajutoarele 50.000 EUR pentru mici afaceri - Ministerul Economiei a modificat din nou regulile programului StartUp Nation, ediția a patra, care are prevăzută o valoare totală de aproape jumătate de

05/03/2026

Povești de Succes ✅
Felicitări!🤝

Want your business to be the top-listed Business in Bistrita?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Telephone

Address


Strada Marasesti 2
Bistrita
420138

Opening Hours

Monday 08:00 - 16:00
Tuesday 08:00 - 16:00
Wednesday 08:00 - 16:00
Thursday 08:00 - 16:00
Friday 08:00 - 16:00