Protopopiatul Ortodox Beclean

CUVÂNT DE ÎNVĂȚĂTURĂ

Pogorârea Duhului Sfânt... momentul în care Sfânta Treime se revarsă în lume și Dumnezeu îmbrățișează creația într-o comuniune de iubire... Această îmbrățișare este Biserica, adică viața omului împreună cu Dumnezeu.
Sărbătoarea Rusaliilor ne aduce aminte de pogorârea Duhului Sfânt peste Sfinții Apostoli ca rod al lucrării mântuitoare săvârșită de Hristos. Mântuitorul Hristos a îndumnezeit firea omenească în trupul Său prin Întrupare, Jertfă pe cruce, Înviere și Înălțare la cer, iar acum Sfântul Duh extinde această lucrare în toți cei care se apropie prin credință, nădejde și dragoste de Hristos și doresc să trăiască împreună cu El. Mediul sau „laboratorul” unde se face această transmitere este Biserica, iar mijloacele lucrării Duhului Sfânt sunt Sfintele Taine pe care Însuși Hristos le-a instituit în mijlocul apostolilor Săi.
Lucrarea Duhului Sfânt are în vedere trei aspecte ale comuniunii omului cu Dumnezeu: a) transmiterea cuvântului Evangheliei ca sens al existenței și rost al viețuirii omului pe pământ; b) unirea cu Hristos prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Lui la Sfânta Liturghie; c) viețuirea în sensul cuvântului lui Dumnezeu prin împlinirea voii Lui.
„Duhul adevărului” ne descoperă sensul corect al Evangheliei nu în propriile noastre opinii și păreri despre Dumnezeu, ci în înțelesul real pe care l-a avut Biserica de-a lungul istoriei asupra Scripturilor, precizat în scrierile Sfinților Părinți și la Sinoadele Ecumenice. Aceasta este memoria istorică a credinței în Hristos păstrată neschimbată de comunitatea mărturisitoare a Bisericii călăuzită de Duhul Sfânt.
„Dătătorul de viață” ne face posibilă unirea umanității noastre cu umanitatea îndumnezeită a lui Hristos prin transmiterea vieții celei adevărate, care devine viața noastră. Cu alte cuvinte, viața lui Hristos devine viața noastră prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Lui la Sfânta Liturghie „spre bucurie, sănătate și veselie”. Acesta este scopul principal pentru care mergem și participăm în fiecare duminică la Sfânta Liturghie, pe care ar trebui să-l redescoperim și să-l împlinim.
„Vistierul bunătăților” ne călăuzește și ne ajută la toată fapta cea bună, dacă căutăm să facem voia lui Dumnezeu, nu voia noastră. Orice creștin, care cunoaște sensul adevărat al Scripturilor și se unește cu Hristos prin împărtășire, nu mai vrea să facă nimic după mintea lui, ci își identifică în mod liber propria voire cu ceea ce vrea Dumnezeu, ceea ce înseamnă o îmbogățire a propriei cugetări. A cunoaște voia lui Dumnezeu și a face această identificare se întâmplă numai dacă ești „mădular”, adică parte a Bisericii Trupul lui Hristos, „stâlp și temelie a adevărului” (I Timotei 3, 15), prin conștiință, primirea Tainelor și activitate socială.
Semnul prezenței și lucrării Duhului Sfânt în viața noastră nu este reprezentat de manifestări spectaculoase, ci de discreția arătată în roadele Sale, enumerate de Sfântul Pavel: „dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea, curăția” (Galateni 5, 22-23). Observăm că unele se referă la relația cu Dumnezeu, altele la relația cu semenii, iar altele la propria persoană a creștinului.
Primind lucrarea Duhului Sfânt dobândim o stare a fericirii supreme, inegalabile, exprimată de cântarea de la sfârșitul Sfintei Liturghii, pe care creștinii o cântă de veacuri după ce se împărtășesc cu Hristos: „Am văzut lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc, am aflat credința cea adevărată, nedespărțitei Sfintei Treimi închinându-ne, că Aceasta ne-a mântuit pe noi”.

EVANGHELIA ZILEI: DUMINICĂ, 31 MAI 2026 (DUMINICA RUSALIILOR - POGORÂREA DUHULUI SFÂNT): IOAN 7, 37-53; 8, 12:

37. Iar în ziua cea din urmă - ziua cea mare a sărbătorii - Iisus a stat între ei şi a strigat, zicând: Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea.
38. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui.
39. Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau să-L primească acei ce cred în El. Căci încă nu era (dat) Duhul, pentru că Iisus încă nu fusese preaslăvit.
40. Deci din mulţime, auzind cuvintele acestea, ziceau: Cu adevărat, Acesta este Proorocul.
41. Iar alţii ziceau: Acesta este Hristosul. Iar alţii ziceau: Nu cumva din Galileea va să vină Hristos?
42. N-a zis, oare, Scriptura că Hristos va să vină din sămânţa lui David şi din Betleem, cetatea lui David?
43. Şi s-a făcut dezbinare în mulţime pentru El.
44. Şi unii dintre ei voiau să-L prindă, dar nimeni n-a pus mâinile pe El.
45. Deci slugile au venit la arhierei şi farisei, şi le-au zis aceia: De ce nu L-aţi adus?
46. Slugile au răspuns: Niciodată n-a vorbit un om aşa cm vorbeşte Acest Om.
47. Şi le-au răspuns deci fariseii: Nu cumva aţi fost şi voi amăgiţi?
48. Nu cumva a crezut în El cineva dintre căpetenii sau dintre farisei?
49. Dar mulţimea aceasta, care nu cunoaşte Legea, este blestemată!
50. A zis către ei Nicodim, cel ce venise mai înainte la El, noaptea, fiind unul dintre ei:
51. Nu cumva Legea noastră judecă pe om, dacă nu-l ascultă mai întâi şi nu ştie ce a făcut?
52. Ei au răspuns şi i-au zis: Nu cumva şi tu eşti din Galileea? Cercetează şi vezi că din Galileea nu s-a ridicat prooroc.
53. Şi s-a dus fiecare la casa sa.
(...)
12. Deci iarăşi le-a vorbit Iisus zicând: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.

CUVÂNT DE ÎNVĂȚĂTURĂ

Duminica dintre Înălțarea Domnului la cer și Rusalii, numită a șaptea după Paști, este închinată Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea. Între aceștia amintim pe Sfântul Nicolae din Mira Lichiei, Sfântul Spiridon al Trimitundei sau Sfântul Alexandru al Alexandriei, care erau atunci episcopi ai Bisericii. Întotdeauna în Biserica lui Hristos aspectul cel mai important, mai ales în părțile Răsăritului și Orientului apropiat, a fost învățătura de credință autentică, așa cm a lăsat-o Hristos și au propovăduit-o Sfinții Apostoli și așa cm creștinii o aveau în Sfintele Scripturi și în viața bisericească. De aceea, când se iveau în Biserică opinii neconforme cu aceasta erau imediat condamnate și înlăturate pentru a nu primejdui lucrarea de mântuire a oamenilor prin rătăcirea de la adevăr.
Imediat după edictul de la Milan (313) a apărut în Alexandria Egiptului prima mare erezie, promovată de preotul Arie, care susținea că Hristos nu este Dumnezeu adevărat, ci o făptură superioară creată de Dumnezeu Tatăl (cam ce spun astăzi iehoviștii). Cei 318 Părinți s-au adunat la Niceea, în Asia Mică, și au cercetat noua învățătură din perspectiva Predaniei apostolice, stabilind cu argumente că este o erezie care denaturează adevărul creștin. Astfel, au definit în concepte dreapta credință despre Persoana lui Hristos, pe care o mărturisim până astăzi în Simbolul de credință (Crezul), ferind lumea creștină de dezbinare și tulburare.
Pe acești Sfinți Părinți îi putem numi „fondatori” și apărători ai Ortodoxiei, adică ai dreptei credințe, pe care o păstrează neschimbată Biserica creștină Răsăriteană. Dintre toate confesiunile creștine de astăzi, singura preocupată în mod special să păstreze învățătura apostolică în sensul ei autentic a fost Biserica Răsăriteană, numită în acest sens „Ortodoxă”. Dovadă fiind faptul că este singura variantă a creștinismului unică și aceeași în toată lumea, indiferent de limbă sau cultură. Peste tot Biserica Ortodoxă are aceeași învățătură (sens al Evangheliei), același cult divin (slujbe religioase) și aceleași reguli de viață (canoane), iar cei care învață sau fac altfel se autoexclud din această comuniune ortodoxă.
Dorința Mântuitorului Hristos nu a fost să existe mai multe confesiuni creștine, ci „ca toți să fie una, după cm Tu, Părinte, întru Mine și Eu întru Tine, așa și aceștia în Noi să fie una” (Ioan 17, 21), având „un Domn, o credință, un botez, un Dumnezeu și Tatăl tuturor, Care este peste toate și prin toate și întru toți” (Efeseni 4, 5-6). Oamenii cu preferințele și dorințele lor au făcut mai multe confesiuni, neținând cont de unicitatea sensului credinței, iar apariția protestantismului în secolul XVI a încurajat acest principiu al diversității creștine. Învățătura Bisericii are menirea să-l ridice pe om la nivelul lui Dumnezeu, nu să-L coboare pe Dumnezeu la nivelul de înțelegere al omului. Până astăzi Biserica Ortodoxă păstrează, cu riscul de a părea ciudată și vetustă, același sens al Scripturilor din primele veacuri, aceleași slujbe divine și aceleași reguli de viață, dorind nu să fie pe placul oamenilor moderni, ci să le descopere până la sfârșitul timpului chipul „bărbatului desăvârșit” din viziunea lui Hristos.