LSSD Alba

Astăzi se împlinesc 163 de ani de la Unirea Principatelor Române din 1859.

Votul popular favorabil unirii in ambele țări, rezultat în urma unor Adunari ad-hoc

Din ziua Unirii Moldovei cu Ţara Românească, Mica Unire, fără de care nici Marea Unire din 1918 nu s-ar fi realizat, statul român a intrat în perioada sa modernă, prin reformele începute sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, şi a făcut primul pas important pe calea înfăptuirii statului naţional unitar român.

Prin Unirea Moldovei cu Ţara Românească s-a format un stat unitar care a adoptat numele de România, cu capitala la Bucureşti, cu o singură Adunare şi un singur Guvern. Era primul pas pe calea înfăptuirii statului naţional unitar român.

Generaţia de intelectuali patrioţi care a realizat Unirea din 1859 a avut meritul de a fi putut impune un spirit deschis către ideile de unitate, libertate şi fraternitate născute de Revoluţia franceză de la 1789, pentru care mulţi dintre ei luptaseră pe baricadele revoluţiilor de la 1848 din Europa.

Marii unionişti Mihail Kogălniceanu, I.C. Brătianu, Al. I. Cuza, Vasile Alecsandri, Costache Negri au avut intuiţia diplomatică de a alege momentul cel mai bun pentru proclamarea Unirii Principatelor Române, conform voinţei patrioţilor din Moldova şi Ţara Românească.

La mijlocul secolului al XIX-lea, soarta Principatelor Ţării Româneşti şi Moldovei se afla în mâinile Imperiului Otoman şi ale Rusiei Ţariste, care se opuneau unirii lor. Obiectivul fundamental al românilor, "Unirea Moldovei şi Ţării Româneşti într-un singur stat neatârnat românesc", fusese afirmat clar în 24 mai 1848, la Braşov, prin programul-legământ "Principiile noastre pentru reformarea patriei".

Noul climat politic a determinat şi reîntoarcerea acasă a intelectualilor patrioţi moldoveni şi munteni care au organizat formarea Comitetelor Unirii.

În aceste Divanuri Ad-hoc urmau să fie prezenţi pentru prima dată şi ţărani, alături de reprezentanţi ai Bisericii, ai marii boierimi şi ai burgheziei. Toate forţele sociale şi politice erau chemate să se pronunţe în problema Unirii.

În Ţara Românească majoritatea covârşitoare a opiniei publice susţinea ideea Unirii, în Moldova însă situaţia s-a complicat.

în 1857 a dus la Convenția de la Paris din 1858, o înțelegere între Marile Puteri, prin care se acceptă o uniune mai mult formală între cele două țări, cu guverne diferite și cu unele instituții comune.

Ideea Unirii, ideea de întregire a neamului nostru e veche, ea a fost grija de fiecare zi a strămoşilor noştri, căci altfel nu mai existam ca popor până în ziua de azi.Această idee a fost în atenţia fiecărui trăitor de pe acest pământ românesc, ea a fost idealul naţional al poporului.

Când, la 24 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza este recunoscut ca domn şi de către munteni, Mihail Kogălniceanu trăia fericirea unui ideal împlinit - Unirea. Cu ocazia actului de o uriaşă importanţă în viaţa ţării, Kogălniceanu spunea cu emoţie: „Această religiune politică, domnilor, nu o profesez de astăzi, de ieri; eu douăzeci de ani mai înainte, în 1837, în „Istoria Ţărilor române”, am pledat pentru cauza Unirii. ",dar și
"Neam de neamul meu a fost român… însă chestia nu este cine este român mai mult sau mai puţin, pe băncile adunării noi nu suntem veniţi decât ca români: chestia este cine apără o idee mai dreaptă”.
(Mihail Kogălniceanu)

La mulți ani, români de pretutindeni!🇷🇴

❤️ sau 😯 și spuneți-ne și de ce ați votat așa!

Europarlamentarul Victor Negrescu: "⭕️ Îngrijorător. Strategia națională privind digitalizarea educației nu conține niciun obiectiv financiar. Mai mult, Ministerul Educației nu știe nici măcar ce costuri implică și de unde vor veni resursele financiare. Atenție: nici măcar nu au proiecția bugetară pentru anul viitor, cu câteva zile înainte de începerea noului an. Au uitat și că bugetul educației pentru 2020 a fost tăiat la momentul conceperii sale.

⬇️ După un lung discurs, plin de generalități și elemente preluate copy-paste din strategia europeană în materie și din raportul Parlamentului European pe care l-am redactat, subsecretarul de stat de la Educație nu și-a asumat niciun termen de implementare și ne informează că nu a discutat cu autoritățile implicate. În intervenția sa, reprezentantul Guvernului recunoaște că sunt mult mai mulți copii fără acces la școala online decât în cifrele comunicate public de Ministerul Educației și astfel că achiziția de tablete este subdimensionată.

📲 Pentru ca procesul de digitalizare a educației să fie eficient și de substanță trebuie o abordare realistă care presupune:
- obiective specifice, plan de implementare și ținte precise;
- o alocare financiară adecvată și resurse financiare clare, începând cu 10% pentru educație din Planul Național de Redresare și Reziliență (din păcate au propus alocarea a doar 3%);
- o abordare transversală care presupune acțiuni și măsuri pe mai multe zone și prin mai multe politici publice;
- o strategie coerentă care presupune de exemplu formarea prealabilă și salarizarea adecvată a personalului responsabil, dotarea logistică a unităților de învățământ, a elevilor/studenților/profesorilor și conectarea la Internet;

📣 Am remarcat în prezentare că nu se vorbește nimic despre abordarea pedagogică, despre protejarea copiilor și evaluarea riscurilor, despre zonele fără curent, izolate sau rurale și se ignoră complet nevoia de a sprijini inovația din România și proiectele de succes deja demarate de diferiți actori relevanți în domeniu.

🎙 Trist a fost și faptul că Ministrul Educației a fugit de întrebările presei și că prezenta strategie nu se știe, dacă și mai ales cum, va fi implementată. Pe parcursul conferinței subsecretarul de stat ne transmite că Ministerul Educației a întârziat din martie până acum procesul de digitalizare, că meseria de casier va dispărea fără să propună soluții și că instituția va face digitalizare chiar și în școlile cu toalete în curte, fără ca această situație să îi preocupe. Tot evenimentul a fost din păcate mai degrabă un eveniment de PR politic, fără să auzim poziția beneficiarilor acestor posibile măsuri.

📚 Dar ca să fim constructivi, mă bucur că au citit documentele la care am lucrat împreună cu instituțiile europene. România are nevoie de un cadru de referință pentru digitalizarea educației, la care putem lucra cu toți împreună, însă pentru asta este nevoie de realism și de capacitate de implementare."