PSIHO KIT

PSIHO KIT

Share

Photos from PSIHO KIT's post 12/06/2026

Final de proiect, dar începutul unei rețele de sprijin fără frontiere!

Ieri, 11 iunie, alături de partenerii noștri de proiect din Turcia și Italia, am găzduit Conferința Internațională „Raising Parents”.
Evenimentul a reunit specialiști și cadre didactice din cele trei țări, uniți de aceeași misiune: susținerea părinților în gestionarea dificultăților emoționale ale copiilor.

📌 Conferința a debutat cu o retrospectivă emoționantă a întregului proiect. Apoi, au fost prezentate rezultatele acestuia și resursele educaționale realizate (un ghid de activități și un board game pentru familii), care pot fi găsite pe pagina asociației și pot fi utilizate gratuit.

A doua parte a conferinței a fost dedicată experimentării directe a activităților din ghid, oferind fiecărui participant un spațiu sigur de autoreflecție.

Conferința a fost o experiență valoroasă pentru fiecare dintre noi, un spațiu de învățare, vulnerabilitate și conectare autentică, dar și o sursă de motivație și inspirație pentru toate activitățile viitoare.

Mulțumim partenerilor noștri internaționali, echipei de organizare și fiecărui participant în parte pentru energia, deschiderea și dedicarea lor! Împreună, continuăm să creștem părinți puternici și copii echilibrați. 🤍

Photos from PSIHO KIT's post 08/06/2026

✨ În acest weekend, la Târgoviște, am avut bucuria de a desfășura cursul „Terapie ocupațională și arte combinate în reabilitarea beneficiarilor cu deficiențe”.

Le mulțumim tuturor participanților pentru prezență, implicare, energie și deschiderea cu care au contribuit la fiecare moment al întâlnirii noastre. Fiecare întrebare, idee și experiență împărtășită a transformat acest curs într-un spațiu de învățare și dezvoltare profesională.

De fiecare dată ne inspiră să întâlnim profesioniști dedicați, care investesc pasiune și responsabilitate în munca lor și care își doresc să își dezvolte permanent competențele pentru a oferi sprijin de calitate beneficiarilor și comunităților din care fac parte.

Credem că schimbarea începe cu oameni implicați, iar acest weekend ne-a reconfirmat că există mulți astfel de oameni în jurul nostru.

Vă mulțumim pentru încredere și pentru că ați fost parte din această experiență! ❤️

Photos from PSIHO KIT's post 05/06/2026

Ieri a avut loc în format online Întâlnirea Transnațională Finală a proiectului „Raising Parents: Dealing with stress” .

🇷🇴 🇮🇹 🇹🇷 Alături de partenerii noștri din Italia și Turcia, atât membrii echipei de proiect, cât și facilitatorii, am tras „linie” și am privit cu mândrie la tot ce am construit împreună.

🤝 Am adus împreună experiențe, rezultate, activități și reflecții din toate cele trei țări partenere. Zeci de părinți au beneficiat de sprijin pentru a gestiona mai bine stresul cotidian și pentru a construi relații mai sănătoase cu copiii lor. În același timp, facilitatorii care au conceput și coordonat atelierele dedicate părinților au avut ocazia să reflecteze asupra experienței de implementare a programului, împărtășind provocările întâmpinate, reușitele și lecțiile învățate pe parcurs.

📑 În cea de-a doua parte a întâlnirii, membrii echipei de proiect s-au concentrat asupra pregătirii conferinței finale, discutând aspectele organizatorice și structura evenimentului. Totodată, partenerii au analizat modalitățile prin care resursele și rezultatele dezvoltate în cadrul proiectului pot continua să sprijine părinții și specialiștii și după încheierea acestuia. Discuțiile au vizat, de asemenea, strategiile de diseminare și oportunitățile de valorificare și dezvoltare a proiectului pe termen lung.

A fost o întâlnire plină de energie pozitivă, concluzii frumoase și multă recunoștință pentru o echipă internațională care a pus suflet în fiecare interacțiune.

Mulțumim tuturor celor implicați – parteneri, facilitatori și, mai ales, părinților care au avut încredere în noi! Rămâneți aproape, venim curând cu detalii despre conferința finală! 🙏

Proiectul „Raising Parents: Dealing with Stress”, nr proiect 2024-2-RO01-KA210-ADU-000290814 este finanțat de Uniunea Europeană prin programul Erasmus+. 🇪🇺

04/06/2026

✨🌍 Continuăm să dezvoltăm oportunități de învățare și incluziune pentru adulți!

În acest an, proiectul nostru va oferi mobilități europene atât voluntarilor organizației, cât și părinților beneficiari ai activităților noastre.

Prin schimbul de experiență, învățare și bune practici, contribuim împreună la dezvoltarea competențelor și la consolidarea dimensiunii europene a comunității noastre. 🤝

01/06/2026

Astăzi este despre bucurie simplă, inocență și întoarcerea la origini. 🍭

La mulți ani tuturor copiilor și... la mulți ani copilului din tine! Rămâi curios, rămâi autentic, rămâi tu!🌟

Want your practice to be the top-listed Clinic in Alba Iulia?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Category

Telephone

Address


Strada Liliacului, 2B
Alba Iulia
510161

Opening Hours

Monday 09:00 - 19:00
Tuesday 09:00 - 19:00
Wednesday 09:00 - 19:00
Thursday 09:00 - 19:00
Friday 09:00 - 19:00
Saturday 09:00 - 17:00