Valentin Ivancea

Valentin Ivancea

Share

Photos from Valentin Ivancea's post 26/06/2026

👏 Felicitări domnului Lucian Cheța pentru reconfirmarea la conducerea organizației social-democrate Răcăciuni și pentru încrederea pe care colegii i-au acordat-o, încă o dată. Succes și membrilor care formează noua echipă de conducere. Le doresc putere de muncă în îndeplinirea responsabilităților asumate.

🏗️ Dincolo de rezultatele politice, organizația social-democrată Răcăciuni are obiective administrative importante pentru comunitate: drumuri asfaltate, obiective culturale finalizate sau în derulare, precum și investiții în rețeaua de apă și canalizare, respectiv în rețeaua de gaze. Toate acestea s-au realizat și se realizează cu sprijinul constant al organizației social-democrate județene Bacău și al conducerii acesteia, atât de la nivel central, cât și local.

🤝 Acolo unde există coerență și colaborare între nivelul local și cel județean, comunitatea are de câștigat. Iar în centrul acestei coerențe trebuie să rămână mereu cetățeanul – locuitorul comunei Răcăciuni, care are așteptări de la votul dat și a cărui încredere trebuie confirmată prin fapte.

✅ Sunt convins că, prin unitate și implicare, organizația Răcăciuni va continua să reprezinte cu demnitate interesele comunității. Mult succes tuturor în activitatea care urmează!

Want your public figure to be the top-listed Public Figure in Bacau?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Category

Website

Address


Strada General Ștefan Gușă, Numărul 2
Bacau