Gabriel Moldovan / autor

Am avut bucuria de a face parte din juriul concursului literar organizat de Biblioteca Municipală „George Sbârcea” Toplița.

Vreau să îi felicit pe toți cei care au avut curajul de a-și trimite lucrările spre jurizare. Creativitatea voastră este cu adevărat remarcabilă și am descoperit cu plăcere universuri literare foarte diverse.

Un mic sfat pentru viitor: să nu lăsăm gramatica și erorile de ortografie să ne tragă în jos ideile geniale. Am citit texte superbe care au pierdut teren doar din cauza greșelilor constante de scriere. Vă invit (și mă invit și pe mine) să ne îngrijim instrumentarul de lucru, limba română, cu aceeași dragoste cu care ne cultivăm poveștile. Doar păstrându-l funcțional și corect putem atinge cu adevărat inima cititorului.

Felicitări câștigătorilor și mulțumiri tuturor participanților pentru efortul și pasiunea arătată!

🥳

Cadou de Paști.

Mulțumiri doamnei Maria Tonu, de la Editura Mediaton, Canada.

Există povești care apar târziu.

„Romantism la sfârșitul lumii” este una dintre ele.

E o poveste despre memorie, despre apropiere, despre acel tip de umanitate care nu se vede decât în ruină.

https://helionsf.ro/2025/12/proza/romantism-la-sfarsitul-lumii/

Textul a primit Premiul I la concursul de proză scurtă Helion și a fost inclus pe lista scurtă pentru ROMCON 2026.

Cercul celor Opt Mări: Helion la 45 de ani

M-am născut la Sighetul Marmației. Adolescența mea nu a fost o linie dreaptă, ci un montaj de fragmente, nopți lungi și obsesii fără nume.

Am descoperit SF-ul devreme, prin „Hiperbolidul inginerului Garin” de Tolstoi. Dar adevărata revelație a venit odată cu revista Helion.

Îmi amintesc revistele: lucioase, colorate, cu un miros vag de „occident”. Se găseau greu și dispăreau repede. Pentru mine, nu erau doar publicații, ci ferestre. Sau, poate mai corect, fisuri în realitate.

Poveștile din Helion au fost o constantă. O hartă desenată de alții pentru mine, înainte să știu că o să am nevoie de ea. Acolo nu s-a născut neapărat un scriitor, ci un om care nu mai putea accepta lumea pur și simplu așa cm este.

Acum suntem la ediția care sărbătorește 45 de ani.

Textul „Romantism la Sfârșitul Lumii” este cel cu care am câștigat locul unu la concursul Helion de proză scurtă.

„2023. În orașul provincial se lasă noaptea. Ca atunci când se stinge lumina în debara. Vântul încremenește, oprind în loc acest sfârșit de lume. [...] În intersecția mare, pe o ladă de Ursus întoarsă, stă un bărbat cu mască de gaze. Din filtrele obosite se aude doar un hâșâit ritmic, ca respirația unui animal mecanic. [...] Își zice „Piratul celor 8 Mări”. O vagă amintire din copilărie: visa să fie cosmonaut, dar ar fi schimbat oricând stelele pentru ape nesfârșite. [...] Virusul așa lucra: lăsa să dispară tot ce nu fixezi printr-un gest, printr-un cuvânt.”

Am scris această poveste dintr-o teamă simplă: aceea că am putea deveni, fără să ne dăm seama, pirați ai celei de-a opta mări: marea uitării de sine.

Mi-am imaginat o lume în care lucrurile mici devin sacre:
– o ceașcă de cafea
– un cub de zahăr
– un mesaj scris cu ruj pe un perete

Pentru că ele sunt ultimele ancore ale identității.

Pentru mine, acest premiu este un cerc care se închide.
Nu festiv. Nu perfect. Ci straniu.
Ca și cm traseul a fost desenat de mult, iar eu abia acum îl descifrez.

Am ajuns să cred ceva ce încă mă neliniștește: că un lucru gândit este pe jumătate înfăptuit.
Nu pentru că universul conspiră.
Ci pentru că, odată ce îl gândești cu adevărat, nu-l mai poți evita.

Te urmărește. Te obligă. Te împinge până în punctul în care trebuie să-l scrii.

Dar dincolo de text, există o datorie.

Există oameni fără de care nu am fi aici. Nu pentru că ne-au ajutat direct, ci pentru că au ținut deschis un spațiu.
Pentru mine, unul dintre acești oameni este Cornel Secu.
Fără munca și perseverența lui, nu știu dacă aș fi scris acest text.
Nu știu dacă aș fi avut curajul să cred că poate conta.

Uneori, cel mai important lucru pe care îl poate face un om este să țină o ușă deschisă pentru alții.

Mă întreb dacă noi, cei care scriem science-fiction, nu suntem doar niște copii care desenează cercuri cu lanterna pe asfaltul crăpat, sperând că margaretele vor deveni stele.

Există mereu îndoiala.

Că povestea nu va salva pe nimeni.
Că e doar o formă fragilă de rezistență.

Și totuși…

Scrisul nu este doar despre a spune povești.
Este despre a nu lăsa lucrurile să dispară.
Realitatea șterge lent și elegant.
Noi scriem ca să fixăm.
Ca să spunem: asta a fost. Asta a contat.

Primesc acest premiu și nu-l simt ca pe o validare.
Îl simt ca pe un semn.
Nu mă mai întreb dacă sunt pe drumul bun.
Mă întreb doar cât de departe pot merge pe el.

Vă las cu o imagine din povestire:
un mesaj scris cu ruj roșu pe un perete:
„Am plecat spre sud. Vreau să văd marea.”

Poate că asta este, în esență, literatura:
un bilet lăsat într-o casă pustie, pentru cineva care va ajunge acolo mult după ce noi am plecat.

Mulțumesc Helion.
Pentru că, împreună, am închis un cerc.
Și, poate, am deschis altul.



Fotografie de la premiere, impreuna cu Bianca SOL - Președinte club HELION.

Adevăratul succes este momentul în care entuziasmul supraviețuiește experienței.

Gabriel Moldovan / autor

ceva de genu'

Găsești alte aforisme și povestiri de ale mele aici: https://www.facebook.com/gabriel.moldovan.autor/
GM / Sibiu, 15-03-2026

M-am mutat de nevoie - un nou text selectat pe Liternet, alaturi de altele doua, semnate de Elena Fermuș si Loredana Stoian. O lectură care te va face să te întrebi: tu ce ai lăsat în ultima casă în care ai locuit?

Elena Fermuș, Loredana Stoian, Gabriel Moldovan: M-am mutat de nevoie Articol publicat în categoria Proză ultrascurtă, rubrica Ficțiuni Reale

Găsești alte aforisme și povestiri de ale mele aici: https://www.facebook.com/gabriel.moldovan.autor/
GM / Sibiu, 15-03-2026

Pe LiterNet, trei autori explorează în chei diferite puterea unui mesaj: Monica Aldea scrie despre împăcarea târzie cu pierderea, Gabriel Moldovan despre un vis care tulbură prezentul, iar Paul Dârvariu despre ironia amară a unei despărțiri.

https://atelier.liternet.ro/articol/53832/Monica-Aldea-Gabriel-Moldovan-Paul-Darvariu/Un-mesaj-de-la-ex.html

„Cuvintele sunt, în opinia mea nu atât de umilă, cea mai inepuizabilă sursă de magie.” (J.K. Rowling)

Astăzi sărbătorim arhitecții de lumi invizibile și pe toți cei care au curajul să-și așeze pe hârtie adevărul. Scrisul nu este doar despre rânduri așezate în pagină, ci despre conexiune, empatie și oglindirea sufletului uman.

La mulți ani scriitorilor care ne fac să visăm cu ochii deschiși!