Rabbit Media

al 12-lea poem din ANTOLOGIE(din vol.LUMEA DE DIAMANT:

POPOR DE RAZE
Lui Alex. Ştefănescu, poemul pe care l-a aşteptat
Popor de raze.

Noi sîntem, cu toţii, un trib de raze. Popor de raze. Popor de îngeri. Mergem, cu toţii, pe oglinda apelor, atît de uşor, încît nu atingem apa. Dacă am atinge-o, s-ar încreţi. Dacă am atinge-o, ca lacul sfintei miercuri, vrăjit, ar încremeni.

Popor de raze.

Popor de raze, cu femei de raze. Acuplarea noastră e doar întrepătrunderea razelor, diafană. Atunci, noi facem copii de raze. Bucălai îngeri ai razelor dintr-o lume aeriană, supramundană.

Popor de raze.

Uşor se poate cădea. Uşor se poate cădea din lumea mea de raze. Uşor
Poţi aluneca pe un versant de diamant, pe un fascicul, pe o muchie ori pe o faţetă. E lumea întîmplării pure. Între lumile noastre greu se mai poate comunica.

Popor de raze.

Uşor poţi ajunge la fundul hăului lumii acesteia.
Uşor, pe negîndite şi ameţitor poţi ajunge, cu un singur gînd beteag, strîmb, stîngaci, în lumea atît de primitivă şi rudimentară, a materiei inanimate. În lumea inerţiei, de piatră. În lumea în care viaţa şi moartea se înfruntă. Unde poţi să-ţi sîngerezi genunchii. Şi unde numai rugăciunea
îţi mai este dată.

(Primul sfîrşit al poemului de diamant.)

Popor de raze.

Uşor poţi coborî în lumea în care Făt-Frumos a trecut, alergînd un iepure, alergînd o săgeată. În Valea Plîngerii, aici, unde sîntem cu toţii. Valea Plîngerii.
Unde ţi se face dor de trecut, pentru că numai aici e trecutul.
Şi io am fost căzut şi-am izbutit să mă înalţ iarăşi.
Prin puterea dumnezeului meu, cel mort şi după trei zile înviat, singur Învietorul din morţi. El este Învietorul şi Mîngîietoru meu. Acum sînt înger. Acum nu mă mai puteţi atinge. Doar veţi pune mîna pe mine ca pe aer, nevăzîndu-mă şi apoi degetele dulci, ca de pe miere, veţi linge.
Asta va fi singura dovadă că sînt.
Asta vă va fi singura dovadă că sunt.
Asta va fi singura voastră dovadă vreodată despre mine.

*

Să nu uitaţi, să nu uitaţi niciodată: eu nu sunt un învingător, n-am fost niciodată un învingător, eu sunt însuşi Învingătorul.

*
Popor de raze. Aici, în Valea Plîngerii, unde suntem cu toţi.

*

Poemul de diamant fie întotdeauna cu voi! Poemul de diamant are să vă însoţească pretutindeni. Cu poemul de diamant veşnic veţi dormi sub pernă. Poemul de diamant va spune slujba, va rosti rugăciunea – şi o să vă coboare oasele în bernă.

(Al doilea sfîrşit al poemului de diamant.)

Poemul de diamant este cel care va coborî după voi să vă învie. Poemul de diamant va căuta oscioarele voastre în groapă. Şi o să vă aducă înapoi carnea de pe zgîrciuri. Vă va pune iarăşi păr mătăsos pe scalpuri. Va face veştmintele voastre albe ca zăpada şi faţa ei asemeni luminînd. Veţi învia printre fii luminii, acolo unde eu veşnic şed. Printre semenii acelui popor de raze, curăţiţi întru-totul. Şi veţi şade cu mine la masă, netotul. Ca să fie, cu totul, întotului tot! Să cîntăm, deci, Celui Divin! De acum şi pînă
la cel din urmă ort. Amin!
Popor de raze!

al 6-lea poem din antologie;
DEVORAREA MAESTRULUI

Maestrul trebuie devorat până la capăt,
stors,
ca o ploşniţă,
până rămâne doar chitina.

Maestrul trebuie trăit până la capăt, obosit, fără milă,
fără nici cea mai mică îndurare,
trebuie tălmăcit
şi, mai ales,
răstălmăcit,
golit de el însuşi.

Maestrul trebuie tăiat
bucăţi-bucăţele,
să te joci noaptea
cu ele.

Trebuie făcut pâine veche,
care se taie pătrăţele
şi se numeşte anafură
şi vin de băut,
nu poşircă.

Maestrul trebuie distrus, izbit
cu toată puterea
făcut miş-fărămiş,

sângele lui împrăştiat
pe pereţi
ca o pictură veche. Mai veche. Pe
pereţii
camerei tale,
cea de nesomn,
când nu dormi.

Ca o dovadă
fără tăgadă.

Maestrul trebuie izbit cu multă ură,
trebuie dizlocat în cap şi trup,
în carne putrezitoare şi inimă.
Pe mine, cine iubeşte mă sfâşie. Cine, mă?

al 4-lea poem din ANTOLOGIE. mă aștept, dk vă place, să votați, iar dk nu așijderea:):
VIAŢA TA VA FI ATÂT DE FRUMOASĂ

Viaţa ta va fi atât de frumoasă,
încât va merita
chiar trăită.
Mi-a spus îngerul. Aşa mi-a şoptit
îngerul.

Viaţa ta va fi atât de frumoasă,
că nici nu se poate povesti.

Aproape vei avea aripi, uite-aşa, ca mine.

Aproape că, în ceruri, vei locui.

Aproape că/ nici nu vei muri.
Aproape că
în locuinţa morţilor
nici nu vei coborî.

Decât, aşa, o secundă. Doar
o secundă.
Nicidecum
mai mult.
Aproape că
toate visele
ţi se vor împlini.

Aproape că
de plăcere,
pe tine
carnea
va dârdâi.

Zi şi noapte
vei fi iubit.

Zi şi noapte,
neîncetat,
vei iubi.

Amin! Aşa
să fie. Am zis!

Şi fiul a tăcut
şi s-a născut
şi, pe clipă, pe dată,
a fost înfăşat
şi, în lumină,
purtat.