Culinarativ
30/04/2026
Am împlinit 6 ani pe data de 28 aprilie! ❤️
6 ani de activitate neîntreruptă!
6 ani de: articole săptămânale, organizare de evenimente gastronomice, dezvoltare de lanțuri alimentare scurte, derulare de proiecte și multe alte inițiative cu gust local 🥳
Toate din pasiune, în timpul nostru liber.
Și când ne gândim că am început cu o listă de producători locali din Cluj trimisă prietenilor noștri, în pandemie, când magazinele mari se închideau, iar ei căutau să se aprovizioneze local.
Apoi, au urmat evenimentele culinare la plantația de afine și mure din Sic 🫐, la cererea unor prieteni foarte buni, care aveau nevoie de ajutor. Și astăzi, am păstrat același principiu de a organiza evenimente doar la invitația punctelor gastronomice locale 🙏🏻 Urmează Brunch de primăvară la Valchid 239 pe data de 23 mai, dacă te tentează!
Viziunea Culinarativ a fost și a rămas să susțină, să ajute și să ofere o platformă de promovare a produselor locale și a producătorilor autohtoni de încredere.
Suntem pe Facebook, în Comunitatea Culinarativ, pe Instagram (aici am crescut încetuț și tare ne-ar bucura să ne urmărești și acolo, mai ales dacă stai mai mult pe Insta) & TikTok.
Pe paginile noastre vei putea continua să citești despre universul locavorilor, a gurmanzilor asumați și responsabili, despre hrana curată și parteneriatele de solidaritate, cm este ASAT - Asociația pentru Susținerea Agriculturii Țărănești și vei putea lua parte la evenimente culinare de poveste în sate superbe din Transilvania!
Conform tradiției, vom trece în revistă momentele cheie de anul trecut, dar nu înainte de a-ți ura un călduros La mulți ani, culinarativule! 🎂🍰🧁 Fără tine, pur și simplu n-am fi 🙏🏻 Mulțumim din suflet pentru fiecare rând citit!
🔸 Anul a debutat cu publicarea unei liste a tuturor platformelor și inițiativelor din zona de local food, cu care noi am colaborat și pe care ți le-am recomandat, pentru a te inspira să creezi conexiuni valoroase și să te hrănești cât mai curat 🤗 Găsești acea listă și multe altele pe pagina noastră;
🔸 Ți-am scris despre parteneriatele de solidaritate , fiind un an în care am lansat două parteneriate ASAT în Cluj-Napoca cu familia Bărăian și cu Rik Werner de la Ecorik 🌱;
🔸 Am avut o serie de scrieri despre grădinărit și ți-am dat tip-suri din propria ogradă și experiență 😄;
🔸 Am avut plăcerea de a participa la evenimentul de lansare a inițiativei Grădina-n Bucate, alături de Carmangeria Moldovan și partenerii acestora în incinta Servus The M Experience;
🔸 Tradiția a continuat și anul acesta: am făcut legendarele clătite cu flori de salcâm 🥞🌸 și ți-am lăsat rețeta;
🔸 Am participat la sărbătoarea datinilor locale "Gusturi și Tradiții din Săliște", un eveniment care pune în valoare gastronomia locală și moștenirea culturală a orașului Săliște și a celor 9 sate aparținătoare;
🔸 Te-am invitat să vizitezi târgurile meșterilor populari clujeni, fiind o oază de frumos, datini și meșteșuguri tradiționale;
🔸 Am descoperit noi chipuri, ne-am reîntâlnit cu vechi prieteni și am scris despre mai mulți producători locali: Jonas Mertens, Aurul Albinelor, Castrum Hive Apiary, Stupina Paul, Miedăria, D'ale Gustului - din Cetea, Bunătăți din Călata, Cu Poveste, Desaga cu legume, HAP de la Vlad, Bere à la Cluj, Vie-Vin Lechința, etc.;
🔸 Ți-am scris despre minunățiile pe care le poți găsi în piața volantă din Cluj-Napoca;
🔸 Am participat la "Iarmaroc la Sat - Festivalul creației și artelor" în Parcul Etnografic "Romulus Vuia", alături de mulți prieteni și colaboratori;
🔸 Am luat parte la inaugurarea punctului gastronomic local Valchid 239 și la evenimentul lor de toamnă 🥳, rămânându-ne sufletul la acel loc aparte, la servirea fără cusur și la primirea caldă a gazdelor! Îți recomandăm să îl vizitezi, poate chiar la brunch-ul nostru din 23 mai!;
🔸 La solicitarea prietenilor de la Clujul Sustenabil și Food Waste Combat am creat un tur cu degustare, pe bicicletă, în câteva sate superbe din Lunca Someșului, pentru toți clujenii gurmanzi. Evenimentul a făcut parte din programul , finanțat de Primăria Cluj-Napoca din fonduri publice nerambursabile, fiind o componentă a proiectului european DEAR - Turn the Tables;
🔸 Tot alături de Clujul Sustenabil & Blue Gardens am participat la o seară de film și la discuția de tip fishbowl despre semințe, sol și agricultura susținută de comunitate;
🔸 Cu bucurie am ajuns la Sărbătoarea Tuberozelor din Hoghilag-Tărâmul Tuberozelor 🤍 - VIS, atât târgul, cât și evenimentele culturale de peste zi! Felicitări organizatorilor 👏🏻! Merită să mergi!;
🔸 I-am trecut pragul și La Rozi - punctul gastronomic local din Criț, unde ne-am simțit ca acasă 🫶🏻. Recomandăm locația!;
🔸 Ți-am dat și trista veste că după 7 ani, Nod Verde și-a închis definitiv porțile. De Nod Verde ne leagă multe amintiri frumoase.. Cu toate acestea au mai rămas food huburile Nord Natural Hub și Helyénvaló Helyi, de unde poți comanda produse locale inclusiv online, astfel încât povestea lor să continue;
🔸 Am rămas impresionați de punctul gastronomic local Belalma Rural Belalma Rural, datorită eleganței, șarmului și frumuseții conceptului! De la locație, la preparate și servire, totul a fost impecabil;
🔸 Taverna Antică - Restaurant ne-a cucerit cu bucatele lor locale! Ne doream de mult să mâncăm un Brodenlawend bun (ciorbă tradițională săsească de pui)! Și am găsit locul 😍 Mulțumim, dragilor!;
🔸 Am lansat evenimentul nostru de referință "Toamna în bucate la Copsa Mare 122"! Un eveniment de suflet, pe care-l organizăm de câțiva ani buni, alături de Simona și Sile! ❤️ Este evenimentul toamnei! Să te pregătești și anul acesta de o nouă ediție!;
🔸 Am susținut demersul Eco Ruralis - asociația țăranilor și țărăncilor din România împotriva unei inițiative legislative, care poate afecta semnificativ biodiversitatea, pe micii fermieri și sănătatea populației prin legalizarea pulverizării aeriene cu drone a pesticidelor;
🔸 Am creat un mini chit de promovare în social media pentru micii producători locali și l-am postat pe pagină gratuit pentru toți, astfel încât să îi ajute să treacă mai ușor de această perioadă provocatoare din piață;
🔸 Am luat parte la sesiunile de lucru și discuții ale Asociației ALPA - Land for Life despre laboratorul viu agroecologic, crearea de lanțuri scurte de aprovizionare și înțelegerea politicilor care influențează agricultura locală. Foarte îndrăzneț și necesar proiectul! Ne-a plăcut mult 👏🏻;
🔸 Am participat și am avut o intervenție în cadrul atelierului de educație privind solul în România - CURIOSOIL;
🔸 Ne-am îndeplinit o mare dorință și am trecut pragul Bacania Veche - Delicatese & Gradina 😲, la București, și a fost senzațional! De la locație, atmosferă, mâncare și până la servire și primire, totul a fost TOP! Mulțumim Marius Tudosiei pentru minunata primire! Revenim!;
🔸 Am fost la Ziua Leurdei la Richiș și la prima ediție a târgului de primăvară din Valea Viilor, două evenimente care ne-au impresionat plăcut, datorită organizării, programului cultural și selecției de producători locali și artizani;
🔸 Ți-am tot reamintit de Comunitatea Culinarativ pe parcursul anului și te-am invitat să te alături grupului privat ☺️;
🔸 Plus multe altele: rețete, evenimente, articole educative ș.a.m.d.
Mulțumim din suflet că faci parte din tribul nostru și ne rămâi alaturi an de an!
Suntem curioși ce ne vor aduce în tolba cu amintiri anii 2026-2027! Abia așteptăm să descoperim împreună cu tine! 🤗
22/04/2026
Astăzi, 22 aprilie, am celebrat Ziua Pământului 💚 cu recunoștință, grijă și respect pentru hrană, rodul solului viu, dar și pentru toate resursele Terrei, de care avem nevoie pentru a trăi sănătos.
În fiecare zi, alegem să onorăm colțișorul acesta al planetei, unde locuim și pe care îl numim "acasă", prin alegeri inspirate.
Credem că micile ajustări ale obiceiurilor noastre de consum, pot aduce schimbări majore în ecosistemele locale 🌱
Dacă alegem să cultivăm organic, protejăm pământul, dacă alegem să consumăm produse naturale, locale, din surse sigure și de încredere, susținem nu numai economia locală, ci și bunele practici ale micilor producători locali 🙏
Lanțurile alimentare scurte, agroecologia și modele de agricultură susținută de comunitate sunt moduri de a proteja mediul.
Doar o alegere simplă, susținută și spunem noi înțeleaptă poate sta la baza unui efect de domino, care are forța de a modela societatea în moduri atât de armonioase și benefice, cu impact și asupra generațiilor viitoare.
Doar să vrem să fim mai sănătoși, mai legați de natură și să ne permitem să ne răsfățăm cu arome și gusturi aidoma celor din copilărie, pe care doar pământul ni le poate oferi.
La mulți ani, Terra! 🫶🏻