Tesseract Architecture
28/05/2026
Cum abordăm proiectele la Tesseract?
🔎 Ne concentrăm pe design care pune comunitatea în centru (community-centered design). Adică începem întotdeauna cu oamenii și comunitatea care va folosi spațiul. Înainte să proiectăm, încercăm să înțelegem cine sunt beneficiarii, ce nevoi au și cm le putem face experiența mai bună prin arhitectură.
De aceea, colaborăm cu experți din mai multe domenii (psihologi, antropologi, sociologi, personal medical), dar și cu pacienții și familiile lor. Din aceste discuții și studii se formează ideea proiectului și direcțiile care vor ghida tot procesul de proiectare.
Raluca Șoaita, fondatoare Tesseract, a vorbit despre această abordare și despre felul în care am aplicat-o în proiectele Spitalului Marie Curie și Campusului Medical, în cadrul evenimentului organizat ieri de Gerflor Romania.
Astăzi, spitalele sunt gândite să fie mai mult decât clădiri medicale. Ele devin locuri care afectează direct starea pacienților, modul în care lucrează echipele medicale și legătura oamenilor cu procesul de vindecare.
Lumina, materialele, culorile, acustica sau modul în care este organizat spațiul pot reduce stresul, pot crește confortul și pot face experiența în spital mai plăcută și mai umană.
Evaluăm constant proiectele și după ce sunt folosite, ca să înțelegem ce merge bine și unde putem face proiectele mai bune pe viitor.
Mulțumim pentru invitație. 🫶
27/05/2026
📃 Ce este certificatul de urbanism?
La o nouă sesiune Tess Talks în birou, am discutat cu colega noastră, Denisa Vlad, despre acest document esențial pentru oricine intenționează să construiască și vrea să înțeleagă ce este posibil pe un teren sau într-o clădire.
👉 În relația cu autoritățile, primul pas înainte de orice proiect este obținerea certificatului de urbanism (C.U.).
Denisa ne-a explicat, cu exemple practice, ce înseamnă acest document, de ce și când este necesar, cine îl solicită, cine îl emite, cm se obține, cm se citește și cm folosim informațiile pe care le conține.
Pe scurt, certificatul de urbanism este documentul care ne spune ce putem face pe un teren sau cu o clădire, în ce condiții și ce pași trebuie urmați în continuare.
Obținerea lui este primul pas în procesul de autorizare și unul dintre cele mai importante documente pe care le consultăm la începutul fiecărui proiect.
Una dintre marile provocări ale profesiei de arhitect rămâne birocrația din jurul documentației necesare pentru construire. Un proces mai simplu și mai clar ar însemna mai puțin timp pierdut, mai puțină energie consumată și mai multă atenție pentru ceea ce contează cu adevărat: proiectarea unor spații mai bune, pentru oameni.
20/05/2026
Dacă ar trebui să schimbăm un singur principiu al infrastructurii medicale din România chiar acum, am pune accent pe experiența pacientului în spital.
În arhitectura medicală, acest principiu se numește „patient journey” și se referă la modul în care pacientul trece prin spital, de la intrare, triaj, diagnostic, tratament și recuperare până la externare.
Multe lucruri ar fi mai ușor de rezolvat dacă planificarea ar începe de la această experiență completă a omului care ajunge la spital.
Când proiectăm urmând acest parcurs, beneficiile apar imediat: orientare mai ușoară, timpi de așteptare mai mici și o experiență mai puțin stresantă pentru pacienți și familiile lor.
În același timp, se îmbunătățește și felul în care echipele medicale lucrează. Spațiile sunt mai bine organizate, procesele sunt mai fluide, iar mediul construit ajută mai mult munca medicilor.
În fond, vorbim despre spitale gândite mai atent și cu grijă pentru oamenii care le folosesc zi de zi, fie ei pacienți, aparținători sau personal medical. Arhitectura și spațiile, după cm arată neuroștiința, pot ajuta la vindecare, pot crește anxietatea pacientului sau pot crea un mediu care îl liniștește.
Vindecarea începe înainte de prima consultație, din felul în care te întâmpină spațiul. Spitalele trebuie construite astfel încât să faciliteze acest lucru.
Citește interviul cu Raluca Șoaita, fondatoare Tesseract, la link-ul din primul comentariu. 🔗
Click here to claim your Sponsored Listing.