Ana Odagiu

E o perioadă în care îmi caut scopul. Umblu după el. Știu că trebuie să schimb ceva, știu că Ana pe care o cunosc mi-a rămas mică și mai știu că sunt pregătită să fac lucruri mai mari. Simt atât de puternic că a venit momentul să se întâmple lucruri pe care nu le-am mai trăit, încât am senzația că stau în așteptare.
Am vorbit atât de mult cu mine în ultima perioadă, încât simt că stagnez. Pentru că, na, stau la discuții, cm vă spuneam. Și, cu gândul la lucruri mari, am început cu lucruri mici: lăsatul ăsta de fumat, care îmi face viața deopotrivă mai frumoasă și mai energică, dar și mai searbădă; apoi plimbatul pe jos. Nu am mai mers cu mașina de vreo trei luni. Mersul constant la sală și schimbarea playlistului cu o muzică pe care nici nu știu exact de ce o ascult. Nu mai ies în oraș decât în cazuri speciale. M-am apucat iar de scris. Nimic demn de scos la public, dar îmi face bine.
Însă cea mai mare reușită a mea este că am încetinit ritmul. La asta a ajutat Bali. Mă trezesc mergând repede prin parc și mă întreb de ce, apoi mă calibrez și mă bucur chiar și de idioții ăștia de porumbei care fac numai belele :) Viața e ciudată. Și taxele la anaf sunt prea mari. Am zis.

Sibiu. ❤️