NoGravity Club
14/09/2025
🌄 La mulți ani, Munte!
Astăzi celebrăm frumusețea traseelor care ne-au făcut mai curajoși, mai atenți și mai uniți.
La NoGravity Club credem că muntele e mai mult decât o destinație: e locul unde înveți să-ți depășești limitele, să lucrezi în echipă și să te bucuri de natură în siguranță.
💚 Mulțumim tuturor celor care ne-au însoțit pe poteci, au respectat muntele și și-au făcut prieteni noi!
📅 Hai cu noi în următoarele aventuri – grupul de lideri montani NoGravity, format din adolescenți dornici să își planifice singuri viitoarele ture, este în formare.
13/07/2025
Ce învață copiii despre natură într-un canion aglomerat: lecții despre antropizare în Canionul 7 Scări
Sâmbăta trecută, am pornit într-o drumeție educativă alături de membrii NoGravity Club, cu scopul de a înțelege un concept esențial în ecologie: antropizarea — adică modul în care omul modifică natura. Am ales un loc ideal pentru această lecție: Canionul 7 Scări, din Masivul Piatra Mare.
🏞️ Cum s-a schimbat zona Canionului 7 Scări
În ultimii 10 ani, zona Dâmbul Morii – Canion a trecut prin transformări majore. Reamenajarea traseului și dezvoltarea turismului au dus la:
• Creșterea numărului de turiști
• Amenajarea a trei parcări cu plată
• O terasă cu produse de grătar chiar la intrarea în traseu
• Tiroliene spectaculoase și un punct de taxare pentru accesul în canion
Vechea potecă a fost transformată într-un drum de acces pentru cabană, iar turiștii sunt redirecționați pe poteci ocolitoare, pentru siguranță. Însă aceste modificări au crescut și presiunea asupra mediului: au apărut rigole care pot duce la eroziune, iar zgomotul tirolienelor acoperă sunetele naturii.
🧗♂️ Aventură sau aglomerație?
Atmosfera din canion amintește de o atracție turistică urbană: turiști de toate vârstele, echipați mai mult sau mai puțin adecvat, așteaptă la rând pentru a urca scările metalice și a simți adrenalina. Conceptul de silvoturism, promovat de Primăria Săcele, a făcut muntele accesibil pentru toți — ceea ce e minunat, dar vine și cu provocări.
👨👩👧👦 Ce au învățat copiii din NoGravity Club
După ce am discutat pe traseu despre antropizare, copiii au completat acasă materiale educative. Am fost impresionați de:
• Observațiile corecte despre podețele și balustradele care facilitează traseul
• Aprecierea faptului că zona este foarte curată, în ciuda numărului mare de turiști
• Conștientizarea nevoii de a proteja traseele de offroad, ATV-uri și MTB
🤔 Reflecții personale
Obiectivul nostru a fost atins: copiii au înțeles ce înseamnă antropizarea. Mișcarea în aer liber a fost un bonus binevenit, mai ales pentru părinți :). Totuși, am observat și o tendință îngrijorătoare: conformismul. Niciun copil nu a fost deranjat de aglomerație sau de faptul că accesul în natură este condiționat de taxe. Explorarea liberă pare să fi fost înlocuită de confortul navigării pe Internet.
🌱 De ce continuăm
NoGravity Club rămâne o alternativă pentru cei care vor mai mult decât o simplă plimbare pe munte. Ne dorim să cultivăm spiritul de explorator, gândirea critică și respectul față de natură — valori esențiale pentru viitorii adulți.
📚 Materialele educaționale pe care le-am creat și folosit în această lecție outdoor pot fi descărcate din primul comentariu.
Fotografia care ilustrează această postare se numește 7, autor Wirestock și a fost preluată de pe Dreamstime.
06/07/2025
📅 Calendarul de Vară NoGravity Club – 2025
Vara asta explorăm natura, învățăm despre munți și ne bucurăm de trasee spectaculoase! Iată ce ți-am pregătit:
🌄 12 iulie – Canionul 7 Scări, Piatra Mare
Traseu ușor spre mediu, perfect pentru familii cu copii 9+.
🧭 Explorăm Valea Șipoaia și Canionul 7 Scări și discutăm despre turism durabil.
📍 Dâmbul Morii, Brașov @ 09:00
🔗 Harta traseului: https://mapy.cz/s/dasabagupo
⛰️ 2 august – Cheile Pârâului Alb, Masivul Ciucaș
Traseu mediu-dificil, cu priveliști spectaculoase.
🪨 Descoperim rocile sedimentare din Ciucaș.
📍 Mânăstirea Suzana, Prahova @ 08:30
🔗 Harta traseului - https://mapy.cz/s/bujecofone
💧 9 august – Cheile Oltețului prin apă + Peșterile Polovragi & Muierii
Traseu ușor, prin apă rece – o aventură răcoritoare!
🌀 Vorbim despre relieful carstic.
📍 Mânăstirea Polovragi, Gorj @ 09:00
🦇 6 septembrie – Colții Ghimbavului & Peștera „La Uluce”, Masiv Leaota
Traseu de 6 ore prin păduri și peșteri.
🌲 Discutăm despre comunități montane și pădurile din zonă.
📍 Dragoslavele, Argeș @ 08:30
🔗 Harta traseului - https://mapy.cz/s/najehafomo
________________________________________
✅ Informații utile pentru participanți:
• 📅 Confirmarea participării se face prin achitarea taxei cu minim 7 zile înainte de fiecare drumeție.
• 🚗 Transportul este cu mașina personală.
• 💸 Taxa de participare: 50 lei / persoană.
• 👥 Grup minim: 6 participanți.
• 👧 Copiii de 9+ ani pot participa neînsoțiți de părinți.
📩 Pentru înscrieți vă rugăm să ne contactați printr-un mesaj privat!
24/06/2025
Ieri, elevii de clasa a VIII-a au susținut prima probă a Evaluării Naționale: limba și literatura română. Printre ultimele subiecte, valorând 20 de puncte, s-a aflat redactarea unui text narativ de minimum 150 de cuvinte, în care candidații să povestească o întâmplare dintr-o excursie.
Suntem siguri că membrii NoGravity Club au avut multă inspirație la acest subiect. Aventurile NoGravity merită povestite și nepoților – sunt atât de spumoase, încât pot părea ficțiune pentru cei care nu le-au trăit 😊
Te așteptăm și pe tine să (re)vii vara aceasta alături de noi – inclusiv pentru o notă mai bună la limba română!
Fotografia ilustrează aceasta postare se numește Test, aparține lui Andreaobzerova și a fost preluată de pe Dreamstime
05/06/2025
Azi e ziua ta, doamnă / domnule profesor!
Îți mulțumim că nu te-ai blazat și că, deși nu este ușor, îți dedici timpul și energia formării generațiilor de mâine.
Echipa NoGravity Club îți este alături în misiunea ta, oferindu-le elevilor tăi o poartă către educația montană.
Te așteptăm cu drag, ca alături de ei, să evadăm din sala de clasă și să descoperim în siguranță universul montan!
20/04/2025
Hristos a înviat! De Paște, echipa NoGravity Club se gândește la juniorii pe care îi modelează și la părinții lor!
Celor care anul acesta au examen de admitere la liceu, le dorim să facă cea mai bună alegere pentru viitorul lor. Liceul este etapa formatoare pentru viața personală, academică și profesională de mai târziu.
Celor care sunt deja liceeni, le dorim să se dezvolte armonios și să se pregătească cât mai bine pentru cea mai mare aventură de până acum - viața însăși! În această călătorie spre necunoscut, asezonată cu mult arbitrar, este înțelept să ne pregătim un rucsac în care să avem cât mai multe echipamente (a se citi cunoștințe și abilități) pe care să le putem folosi la nevoie. Operațiunea nu este deloc grea dacă facem acest lucru din timp.
Juniorilor din ciclul primar și gimnazial le dorim cât mai multă inocență și curiozitate. Lumea care ne înconjoară este un loc minunat care merită descoperit pe îndelete.
Pe toți îi îndemnăm să stea departe de lucruri rele pentru a se putea privi în oglindă fără regrete mai târziu. Chiar dacă uneori ne este mai greu, nu trebuie să uităm că avem puterea să mergem înainte.
Gândurile noastre de final sunt pentru adulții din culise: vă îndemnăm să vă bucurați de juniori și să faceți pace cu demonii voștri.
Cea mai faină terapie anti-rid este să nu ne blazăm și să continuăm să avem proiecte; să continuăm să învățăm lucruri noi și să facem ceea ce ne place. Să nu uităm de noi, de corpul și de mințile noastre.
Până la urmă, există copaci verzi, însă uscați pe interior, dar și copaci uscați, din care țâșnește violent primăvara.
Abia așteptăm să vă revedem în proiectele NoGravity! Avem aventuri pentru toate gusturile și vârstele. Și cel mai important: avem juniori de modelat!
Click here to claim your Sponsored Listing.