CS Dinamo Bucuresti

CS Dinamo Bucuresti

Share

05/06/2026

Un nou capitol în Ștefan cel Mare🟥⬜️

Robert Călin, 25 de ani, 2,00 m, jucător de bază al echipei naționale a României, va continua la Dinamo și în sezonul următor.

🎙️„Sunt mândru că am reușit să contribui la aducerea titlului 20 pentru Dinamo, un club cu o istorie grandioasă.

Am venit după o accidentare și le mulțumesc antrenorilor și conducerii clubului că au crezut în mine, chiar și când mi-a fost greu.

Am luptat. Am suferit. Am dat totul și la final ne-am bucurat în tricourile de campioni împreună cu cei care ne-au fost alături.

Sunt nerăbdător să reprezint cu onoare, alături de colegi, Dinamo și România în Europa, în viitorul sezon. Vom da totul pentru culorile clubului și pentru suporterii noștri. Nu va fi ușor, însă uniți, am încredere că putem reuși chiar mai mult decât în sezonul care s-a încheiat”, a transmis Robert Călin.

05/06/2026

Sărbătorita zilei la CS Dinamo - 5 iunie

La mulți ani, Jaqueline Cristian! Astăzi, 28 de ani. Tot ce-ți dorești să se împlinească.

03/06/2026

Bun venit, Andrej Pergel 🔥

Ultimul transfer din această vară a semnat un contract valabil pentru următorii doi ani ✍️

Andrej evoluează pe postul de inter stânga și se alătură echipei noastre de la Ciudad de Logroño (Spania), unde a înscris sezonul trecut 119 goluri în Liga ASOBAL.

Internaționalul maghiar de 1.97m a mai îmbrăcat tricoul formației Tatabánya KC (Ungaria) în perioada 2022-2024. De asemenea a evoluat un sezon și pentru Veszprem in 2021.

Mult succes, Andrej 🤘🏻

Want your business to be the top-listed Gym/sports Facility in Bucharest?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Category

Telephone

Address

Șoseaua Ștefan Cel Mare 7-9
Bucharest
020121