Star Storage

Star Storage

Share

27/04/2023

Venim cu vești foarte bune! 🤩

Compania noastră oferă o bursă completă de participare în cadrul programului LEADERS Challenge pentru tinerii manageri preocupați de știință și inovație, ca parte a programului CSR „Cred în România”.

LEADERS Challenge, un program al Fundatia Leaders, oferă un cadru pentru dezvoltarea abilităților de leadership și management. Programul include patru module axate pe învățare experiențială, întâlniri cu lideri recunoscuți, networking și provocări atent monitorizate.

Bursa este oferită ca parte dintr-un program mai larg de susținere a valorilor românești, a studenților, a tinerilor cercetători sau manageri care au idei și au nevoie de sprijin pentru a le pune în practică.

Pentru a fi eligibili, candidații trebuie să aibă între 1 și 5 ani de experiență în management, să conducă o echipă de minimum 3 oameni și să dorească să exceleze în domeniul în care activează, dar să fie totodată preocupați de știință și inovare. Candidații trebuie să demonstreze că au obținut rezultate bune în trecut și că participă la acțiuni relevante în prezent.

Persoanele interesate pot aplica până pe data de 31 mai 2023 prin trimiterea CV-ului și a unei scurte scrisori de motivație la adresa de e-mail: [email protected].

Puteți afla mai multe accesând următorul link: https://leaders.ro/programe/challenge/

26/04/2023

"I BELIEVE IN ROMANIA" is a program of the Star Storage Foundation that was initiated by the Star Storage company in December 2012.

We launched "I BELIEVE IN ROMANIA" as a social responsibility program that will be implemented through several projects with the following themes: supporting and promoting valuable Romanians, students and young researchers or managers who have an idea and want to materialize it, promoting entrepreneurship and the people who have the ability to make things happen.

"I BELIEVE IN ROMANIA" has the following objectives:
- awareness to the public of the problem related to the waste of Romanian talents and negative effects on medium and long term;
- change of mentality about actively supporting, promoting and developing valuable Romanians;
- finding, encouraging, appreciating, supporting and promoting exceptional Romanians;
- intensifying investments in valuable Romanians and opening up opportunities for them;

This is us, ! 😁

24/04/2023

Established in 2000, with a portfolio of over 500 customers on 4 continents, Star Storage is a global technology provider developing and delivering state-of-the-art AI-driven, low-code digital process automation, content efficiency and compliance solutions for top private and public organizations.

Our software solutions (our own IP) are in use globally by enterprise customers across a broad range of industries, including banking, insurance, utilities, public sector and healthcare and plays a key role in the digital transformation, mobile and cloud journey:
• SEAL – a next-generation solution for unified content and information governance, archiving and records management
• StarCapture Anywhere – an innovative digital, multi-channel customer engagement and process origination platform
• StarCapture Enterprise – an AI-driven enterprise document and data capture platform
• STATUS – a digital healthcare hub, a turn-key solution for digital care management and patient engagement

This is us, ! 😄

Want your business to be the top-listed Computer & Electronics Service in Bucharest?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Address

Boulevard Dimitrie Pompeiu, Nr. 8
Bucharest
020337

Opening Hours

Monday 09:00 - 18:00
Tuesday 09:00 - 18:00
Wednesday 09:00 - 18:00
Thursday 09:00 - 18:00
Friday 09:00 - 18:00