Stefan Stiuca
30/04/2026
După semifinala de Cupă lucrurile rămăseseră suspendate, ca în romanele acelea sud-americane în care toată lumea știe că s-a întâmplat o nedreptate dar viața merge mai departe cu o politețe stranie dar comodă. Cineva spunea acolo, cândva, că nu pierzi atunci când ți se ia ceva, ci atunci când nu mai ai puterea să continui povestea. Duminică, Dinamo a continuat-o.
3-1 cu Rapid, fără emoții, fără prea mult zgomot de fond, fără dorința aceea adolescentină de revanșă. Doar cu o claritate demna de marii profesori ai sportului de performață. Željko Kopić a mutat ca un Garry Kasparov care nu numai că impresionează, ci închide partida fără drept de apel. Rapidul a asistat.
Dar totuși, între noi fie vorba, întrebarea rămâne. Ai da cateva meciuri ca cel de Duminică la schimb pentru minutele acelea de joi?
Fotbalul nu răspunde. Te lasă doar să trăiești cu amândouă variantele!
23/04/2026
Penultimele opt etape au avut acea perseverență a lucrurilor care nu mai pot fi puse pe seama întâmplării. Pentru cine ține minte, „agentul 007” nu e o glumă, ci o rană veche, un moment în care am pierdut șapte la rând și am devenit, fără voie, etichetă. Anul acesta nu am mers atât de departe. Am fost, mai degrabă, un 005 plus 2, cinci înfrângeri, două egaluri în care am oprit căderea, apoi victoria aceea împotriva liderului care a schimbat, discret, aerul. Nu e o poveste de revenire completă. E începutul ei. Iar începutul acesta nu are voie să rămână suspendat.
Diseară, la București, într-o semifinală de Cupă fără întoarcere, lucrurile se simplifică brutal. Nu mai există trecut util, nu mai există explicații care să ajute. Există doar prezentul, în forma lui cea mai directă. Peste douăzeci și cinci de mii de oameni într-un stadion, care dacă își asumă rolul, devin factor, devin presiune, devin acel ceva pe care nu îl cuantifici, dar îl simți în fiecare centimetru parcurs si in fiecare duel.
Nu e loc de nuanțe, e momentul reacției. Pe teren și în tribună, în același timp, acum!
Fii nefolositor, cu siguranță nu te vei trezi vreodată folosit! 🤣🤦🏻
Click here to claim your Sponsored Listing.