Jurnal de Fericire

Jurnal de Fericire

Share

12/08/2024

”Când experienţele din copilărie sunt deosebit de dureroase, suntem adesea forţaţi inconştient să recreăm situaţii similare toată viaţa, din impulsul de a le putea stăpani.” – Robin Norwood, ”Femei care iubesc prea mult”.

Fără să vrem și fără să știm, atragem și recreăm relația cu tata sau cu mama. Sau cu persoanele care ne-au crescut și au avut rol de părinți.

Până când nu conștientizezi și până nu ai curajul să privești adevărul dureros în față, nu ai cm să vindeci.

Când nu ți-e bine într-o relație, nu este adultul din tine. Ci este doar copilul care încă suferă. Și caută. Tot ceea ce i-a lipsit. Caută prin adult și experiențele lui, vindecarea.

Caută să își confirme că merită iubirea/aprecierea/respectul, că iubirea este frumoasă, nu dureroasă, că nu trebuie să fie altfel decât este pentru a fi iubit sau apreciat. Pentru că asta a simți în relația cu tata sau cu mama. Asta i-a lipsit și l-a durut. A lăsat o suferință în el. Suferință pentru care vine și momentul vindecării. Mai devreme sau mai târziu.

*** Este cel mai citit material de pe site-ul meu si conține un exercițiu pe care să-l faci dacă îți dorești să rupi tiparul - acela de a atrage bărbați nepotriviți.

http://vladareanu.ro/2019/05/04/de-ce-tot-atragem-barbatii-nepotriviti/

28/06/2024

Draga mea, când te superi că ești singură, de fapt te superi pe tine. Nu că ești singură, ci că atunci conștientizezi că nu poți fi bine și singură.

Și acesta este momentul cel mai bun să rupi dependența. Dependența de iubire. De iubirea celorlalți. De prezența lor, care înseamnă apreciere, hrănirea unor nevoi, etc. Pentru care tu ai tot ce îți trebuie. Nu ai nevoie de alții să ți le hrănească.

Toată viața, până acum câțiva ani, am fost dependentă de iubire. De ceilalți. De când mă știu. Și în copilărie și în adolescență, făceam tot ce puteam ca să fiu acolo. Cu ei, nu singură. Mă negam pe mine, făceam eforturi incredibile, jucam tot felul de roluri. Ca ei să mă placă și să mă vrea în compania lor. Ca eu sa îmi umplu nevoia de iubire.

Adică le dadeam lor puterea de a mă controla. De a fi resursa mea de bine. De stare de bine. Da, evident, suntem ființe sociale, dar asta nu înseamnă că musai trebuie să ne simțim bine, să ne fie bine numai socializând.

Știi, acum, de ceva timp încoace, chiar nu mai pot trăi fără momentele mele de solitudine. Le ador. Și mă simt atât de bine să fiu eu cu mine și să nu depind de nimeni și de nimic. Și asta a ajuns să fie o condiție pentru oricine vrea să facă parte din viața mea. Respectarea individualității și a libertății de a fi eu însămi. Pentru că mi-e bine cu mine.

Nu mă mai interesează „să fac frumos” ca să mă placă cineva. Indiferent cine este acel cineva. Pentru că dacă mă place doar când „fac fumos”, adică atunci când nu sunt eu autentică, de ce aș mai vrea ca acea persoană să facă parte din viața mea??? Ce mi-ar aduce? Doar motive să fiu iar și iar altcineva decât cine sunt. Nu, mulțumesc, nu asta vreau.

Și dacă nu mă place cineva, ce? Nici eu nu plac pe toată lumea. Este cât se poate de firesc. La revedere, punct și de la capăt. Frustrări, lacrimi, batiste umplute? Nici gând. Pentru ce? Și mai ales… pentru cine?

Eu sunt eu și dacă nu mă placi așa cm sunt, nu e treaba mea. Nu vreau să fiu altcineva ca să mă placi. Că mă plac eu și fără să mă placi tu.

Și ăsta nu e un text doar pentru femei. L-am scris din perspectiva mea, de femeie. Că nu știu ce fac bărbații când au momente din astea (poate ar fi chiar interesant sa comenteze ✍️ și să știm cm este și la ei 🙂.

Dar mi-e greu să cred că nu au și ei, bărbații, momente din astea. Poate nu cu batiste de muci, că vorba aceea „bărbații nu plâng niciodată” 🙂. Dar gânduri de genul ăsta cred că au. Și soluția este aceeași: tu ești tu și ai dreptul indubitabil să te placă cineva așa cm ești, nu o mască, nu un rol, nu un surogat al tău. Dar asta se întâmplă doar când tu te placi așa cm ești. Abia atunci scapi definitiv de dependența de ceilalți.

Pe larg, cu dezvaluiri personale: http://vladareanu.ro/2015/12/04/nu-ma-intereseaza-sa-ma-placi-ma-intereseaza-sa-ma-plac-eu-chiar-si-cand-nu-ma-placi-tu/

De ce tot atragem bărbații nepotriviți? Exercițiu în 5 pași. 31/05/2024

*Cel mai citit articol de pe site-ul meu

De ce tot atragem bărbații nepotriviți?

Această nepotrivire vine din necunoașterea și neacceptarea a cine suntem noi, ca femei, astăzi. E ca și cm tu, femeia de azi de 25, 30, 40 de ani vrei să îmbraci rochița de la 5 ani. Nici o șansă, evident. Pentru că nu mai ești din nici un punct de vedere copila de la 5 ani.

Copila de 5 ani a fost într-un fel (sau mai multe) dezamăgită, supărată, furioasă, tristă, neimportantă sau mai-știu-eu-cum în relaționarea cu persoanele de referință din viața ei. Pot fi părinți, bunici, tutori. Unul sau mai mulți au făcut, zis ori s-au comportat într-un fel pe care ea nu-l înțelegea. Și asta s-a așezat undeva în subconștient și a rămas acolo, conducând-o în majoritatea deciziilor personale.

NEVOILE DE SIGURANȚĂ, AFECȚIUNE, APRECIERE, RESPECT SUNT FOARTE IMPORTANTE PENTRU UN COPIL. INDIFERENT CĂ ESTE BĂIAT SAU FATĂ. IAR DACĂ ACEASTE NEVOI NU SUNT SATISFĂCUTE, COPILUL SUFERĂ. SUFERĂ ȘI CĂUTĂ TOATĂ VIAȚA SĂ ȘI LE SATISFACĂ.

Adică noi, adulții, dacă nu ne vindecăm rănile din copilărie, vom continua să acționăm conduși de copiii răniți din noi. De aici vine nepotrivirea.

Bărbatul ales nu e potrivit pentru tine, adulta, pentru că l-a ales copila rănită din tine.

Când nu ți-e bine într-o relație, nu este adultul din tine. Ci este doar copilul care încă suferă. Și caută. Tot ceea ce i-a lipsit. Caută prin adult și experiențele lui, vindecarea.

Nu atragem bărbați nepotriviți pentru că ar fi ei într-un fel sau altul ori pentru că nu ne pricepem la oameni.

Îi atragem pe aceia care ne arată ce mai este de vindecat în noi.

Fată dragă, femeie dragă, lasă văicărelile, frustrările, tristețea, dezamăgirile și tot bablastul emoțional care îți fură zâmbetul și fericirea din ochi. Detașează-te, rupe-te puțin de tine, privește-te asemeni unui observator și vezi care îți sunt lecțiile. Care îți sunt suferințele din sufletul de copilă. Adu acolo alinare și vei vindeca adulta din tine. Apoi, vei atrage iubirea. Zâmbetul fericit. Bucuria. De tine și de viață.

Soluțiile concrete le gasești în articol:

De ce tot atragem bărbații nepotriviți? Exercițiu în 5 pași. ”Când experienţele din copilărie sunt deosebit de dureroase, suntem adesea forţaţi inconştient să recreăm situaţii similare toată viaţa, din impulsul de a le putea stăpani.” – Robin Norwood, …

Despre critici, jigniri și judecata celorlalți. Explicații și soluții. 30/05/2024

Știi vorba aia cu „M-a împroșcat X cu noroi”? Îți amintești cm te-ai simțit atunci? Murdărit, jignit, furios, dezamăgit, frustrat… una dintre ele sau mai multe. Cert este că dacă ai folosit expresia aceasta, cu siguranță vorbele lui „X” au avut impact negativ asupra ta.

Adultul nu suferă niciodată. Suferă doar copilul din el. Când copilul este vindecat, fericit, iubit și acceptat, adultul este și el la fel.

Nimic nu este despre prezent. Prezentul este clipa de aici și acum, în perfectă armonie. Când ai sentimentul că suferi acum, în prezent, este, de fapt, despre suferința din trecut, nevindecată încă.

Noroiul altora nu te atinge și nu te murdărește. Este al lor. Dacă tu nu îl primești, el nu există. Dacă te atinge și te murdărește, înseamnă că este și al tău. Adică tu crezi că îl meriți. Și ți-l asumi.

Crezi că îl meriți pentru că l-ai mai primit. Când erai copil și primeai orice. Pentru că un copil nu știe că poate și să nu primească. Este egocentric și consideră că tot ceea ce este în realitatea lui este despre el.

Tu ești adult. Poți decide, știind că dacă ceilalți te jignesc, este nevoia lor de a face asta și nu are legătură cu tine. Tu doar ești acolo ca supapă pentru ei. Dar, tu îți atragi această experiență pentru a vindeca în tine copilul care a suferit fiind jignit.

Fii adultul care are grijă nu doar de copiii biologici, ci și de copilul din el. Nu te mai ascunde și nu mai nega, dând vina pe alții. Când cineva aruncă asupra ta cu noroi, lasă orgoliul și vindecă acel copil din tine. Acum tu ești responsabil de asta, nu alții. Tu ești cel care să aibă grijă de el, nu alții. Poți. Oricând.

Despre critici, jigniri și judecata celorlalți. Explicații și soluții. Știi vorba aia cu „M-a împroșcat X cu noroi”? Îți amintești cm te-ai simțit atunci? Murdărit, jignit, furios, dezamăgit, frustrat… una dintre ele sau mai multe. Cert este că dacă ai fo…

Recrutarea - pentru recruiter și candidat - în detaliu 06/03/2024

Mi-am inceput activitatea de trainer in 2007 cu acest curs care inca imi este taaare drag: recrutare si selectie! De atunci si pana in prezent l-am sustinut de sute de ori si am adaptat informatiile permanent pentru ca...

"În experiența mea de peste 20 de ani în domeniul recrutării, am fost deopotrivă „de ambele părți ale mesei”. Adică, am fost atât în rol de Recruiter/Manager Recrutare, dar și în rol de Career Coach pentru cei care își doreau o schimbare de job."

Acesta este inceputul articolului pe care te invit sa il citesti aici:
https://www.dynamic-learning.ro/recrutarea-pentru-recruiter-si-candidat/?fbclid=IwAR3C719uz-Xpve87X6sI4XByE0j83J0QAdwpPVYBf43GQsrWtWTvioKrGcw

Recrutarea - pentru recruiter și candidat - în detaliu În experiența mea de peste 20 de ani în domeniul recrutării, am fost deopotrivă „de ambele părți ale mesei”. Adică, am fost atât în rol de

Want your practice to be the top-listed Clinic in Bucharest?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Telephone

Address

Bucharest