Asociatia ALMA

Asociatia ALMA

Share

04/05/2026

Din lipsa unui număr minim de solicitanți pentru Grupul de Suport Aparținători Pacienți Oncologici, am decis să schimbăm profilul beneficiarului și forma de desfășurare grupului.

Astfel, beneficiari ai programului pot fi părinți și bunici de copii ( minori) cu afecțiuni oncologice, sau aflati în cei 5 ani de monitorizare post diagnostic.

Forma de desfășurare va fi online.

Perioada de desfășurare: mai-septembrie ( sau, din momentul în care se ocupă minim 8 locuri)

Programul cuprinde 8 ședințe

Fecventa ședințelor: bilunară

Înscrieri prin email la adresa: [email protected]

Pentru că în ultimul an, din păcate, în toate programele pe care le oferim gratuit, ne-am confruntat cu persoane care s-au înscris și nu au participat la terapiile fizice sau psihologice, am decis ca din acest moment, pentru neprezentarea la 2 din din ședințele terapeutice ( indiferent de program), beneficiarul să doneze în contul asociației ALMA, contravaloarea celor 2 ședințe.

Eforturile noastre de a le oferi gratuit sunt foarte mari, onorarea contractelor cu terapeuții cu care colaboram este obligatorie, indiferent de numărul de participanți la o ședință.

Faptul că trebuie să achităm pentru persoane care se înscriu și ulterior nu se prezintă, nu este ceva ce mai putem susține.

02/04/2026
Want your organization to be the top-listed Non Profit Organization in Bucharest?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Telephone

Address

Bucharest