Interventii Active in Atmosfera

Interventii Active in Atmosfera

Share

25/05/2025

Grindină în zone care, în mod normal, ar trebui protejate de sistemul antigrindină

În perioada 22–24 mai 2025, mai multe regiuni agricole importante au fost afectate de căderi de grindină. Din păcate, sistemul național de combatere a grindinei nu a fost activ, iar fenomenul a produs pagube inclusiv în zone care, în mod obișnuit, beneficiază de protecție.

UPCCG Prahova – Grup Combatere Sud (județul Olt)

Orașul Băicoi protejat de PL Băicoi(PH); sat Vintileanca protejat de PL Pietroasele (BZ); orașul Boldești protejat de PL Boldesti (PH); municipiul Campina protejata de PL Campina (PH); localitatea Jieni protejata de PL Cilieni(OT) și localitatea Corabia protejata de PL Vișina (OT)

UCCG Moldova 2 – Grup Combatere Panciu (județul Vrancea)
23 mai 2025, ora 16:30 – 16:50
Localități afectate: Putna, Țifești, Panciu
Raza de acțiune: punctele de lansare Bolotești, Panciu, Bizighești
Au fost afectate suprafețe cultivate cu viță de vie, în special în zona Țifești.

UCCG Moldova 1 – Grup Combatere Cotnari
22 mai 2025, ora 15:30 – Podu Iloaiei, Românești (zone de intervenție)
24 mai 2025, ora 18:50 – Huși – Moara Grecilor
Grindină: 2,5 cm

UCCG Mureș – Crăiești (județul Mureș)
UCCG Timiș – Dragomirești (județul Timiș)

Fenomenele convective din aceste zile au generat căderi de grindină localizate, dar cu potențial distructiv ridicat pentru culturi. În lipsa intervenției active, impactul asupra agriculturii poate fi semnificativ.

Este pentru a treia oară în acest an când zone agricole din România sunt puternic afectate de grindină, iar prognozele indică faptul că ne putem aștepta, în continuare, la fenomene extreme.

Această situație reamintește importanța activării și extinderii sistemului, pentru ca zonele agricole vulnerabile să beneficieze de protecție în perioadele cu instabilitate atmosferică accentuată.

IAA este pregătită să intervină imediat ce sezonul va fi oficial deschis.

Photos from Interventii Active in Atmosfera's post 26/04/2025

Grindină și în județul Timiș – sistemul antigrindină este în continuare oprit

Astăzi, 26 aprilie 2025, în intervalul 17:50–18:10, au fost semnalate căderi de grindină în localitățile Hitiaș (aflată la 7 km de Punctul de Lansare Topolovățu Mare) și Șanovița (aflată la 4 km de Punctul de Lansare Belinț), ambele situate în zona de intervenție a UCCG Timiș – Grup Combatere Recaș.

În mod normal, aceste zone ar fi fost protejate de sistemul național antigrindină.

Dorim să reamintim că, deși sezonul operațional trebuia să înceapă pe 15 aprilie, sistemul nu a fost încă activat, din motive independente de operatorii licențiați.

IAA este pregătită tehnic și operațional pentru a interveni, imediat ce va fi emisă decizia oficială de pornire a sezonului.

24/04/2025

În contextul declarațiilor recente din spațiul public privind înlocuirea rachetelor antigrindină cu generatoare terestre, considerăm important să precizăm că tehnologia există deja în România și a fost testată de IAA – Intervenții Active în Atmosferă SA.

Tehnologia generatoarelor terestre a apărut prima dată în Franța în anii 1950, fiind testată si in Romania, pentru stimularea precipitațiilor. Diferențele intre metodele de însămânțare trebuie înțelese foarte bine, in sensul că mecanismele fizice din interiorul norului sunt similare, diferind doar modul de transport al iodurii de argint în nori, și precizia cu care aceasta ajunge în zonele țintă.

Este esențial să înțelegem că eficiența în combaterea grindinei diferă semnificativ între cele două tehnologii:
• rachetele antigrindină oferă o eficiență de minim 75%,
• generatoarele terestre ating maximum 40% în combaterea acestui fenomen

Iar asta nu o spunem noi, o spun studiile internaționale, din țările unde au generatoarele operaționale și care caută și metode alternative de intervenție pentru a crește eficiența activităților de combatere a grindinei.

Cu toate acestea, generatoarele au demonstrat un potențial real în creșterea cantității de precipitații și sunt o soluție complementară importantă.

IAA a desfășurat programe experimentale cu generatoarele terestre proprii în anii 2022 și 2023, în cadrul UCCG Moldova 2 Vrancea, în județele Vrancea și Galați:
• În 2022, în perioada experimentului, au fost instalate 10 generatoare; în 2023, numărul a crescut la 20.
• Intervențiile au dus la creșteri de 2–5 l/m² în precipitațiile din norii tratați.
• Pe 22 septembrie 2023, o intervenție pentru reducerea grindinei a dus la scăderea intensității celulei convective, conform datelor radar

Testele confirmă că această tehnologie este promițătoare în special în sezonul rece, când poate stimula ploi sau ninsori în zonele montane – exact acolo unde nevoia de apă este esențială.

În paralel, echipa de cercetare IAA a proiectat și testat un generator terestru automat, cu iodură de argint și sistem de ionizare – o inovație românească de ultimă oră. Aceste echipamente permit intervenții rapide și eficiente pentru stimularea precipitațiilor, inclusiv în sezonul rece, fără a necesita operator uman permanent.

Generatoarele pot deveni operaționale în orice moment, dacă autoritățile decid activarea lor.

IAA rămâne deschisă colaborării și este pregătită să contribuie activ la construirea unei strategii moderne și eficiente de protecție a agriculturii în fața schimbărilor climatice.

În încheiere, menționăm că IAA este prezentă constant la conferințele internaționale de profil și în legătură directă cu operatori din întreaga lume. Scopul nostru rămâne același: îmbunătățirea vieții oamenilor și dezvoltarea de tehnologii inovatoare, care să sprijine un viitor sustenabil, să asigure continuitatea activităților economico-sociale și să contribuie la creșterea siguranței cetățenilor.

Want your business to be the top-listed Business in Bucharest?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Website

Address


Strada Racari, Nr. 5, Sector 3
Bucharest