Creative Photo Hub
Pe simpaticii din filmuleț i-am surprins în niște ipostaze foarte reușite și în cadrul primei ediții a Business Fest.
După atmosfera creată, punem pariu că și anul acesta vom avea material foarte ofertant.
Dacă ești curios să vezi ce a ieșit, stai pe-aproape. În câteva zile postăm materialul foto realizat în cadrul evenimentului.
📷
Mai e puțin până la finalul unui capitol… și exact așa s-a simțit aseară la ședința foto cu clasa a VIII-a B de la Școala Gimnazială Nr. 49: energie, râsete, emoții și vibe-ul acela de „ultimul mai împreună”.
Ca niște cireșe de mai — fresh, colorate și imposibil de uitat — copiii au transformat fiecare cadru într-o amintire pe care o vor păstra ani buni de acum înainte.
La Creative Photo Hub nu facem poze pentru albumul de final de an. Surprindem prietenii, emoții reale și momentele care merită retrăite peste timp. 📸
Behind the scenes de aseară? Exact dovada că cele mai frumoase fotografii ies atunci când distracția e autentică. 🎬
Este dialogul o artă? Suntem cu toții de acord că da. Așa că astăzi, în cadrul atelierului de scriere creativă marca Ora de Română, arta fotografică s-a pus în slujba artei conversației. Și tare fain a fost!
Mulțumim pentru găzduire, Radu Mirela Florentina! Al tău "Atelier de Magie" chiar ne-a creat mediul perfect pentru exprimare creativă! Mai venim!🤍📚📷
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Contact the business
Telephone
Website
Address
Opening Hours
| Monday | 10:00 - 20:00 |
| Tuesday | 10:00 - 20:00 |
| Wednesday | 10:00 - 20:00 |
| Thursday | 10:00 - 20:00 |
| Friday | 10:00 - 20:00 |
| Saturday | 10:00 - 20:00 |
| Sunday | 10:00 - 20:00 |