Allezatu
În general oamenii au nevoie constantă de validare, asta înseamnă că sunt dependenți de părerile altor persoane și de condiția externă. Așadar, dacă se ghidează doar după părerea altor oameni este destul de greu să-și găsească propria cale și să-și realizeze potențialul.
Niciodată nu vom reuși să fim pe placul tuturor și nimeni nu va putea învăța lecțiile în locul nostru. Una dintre cele mai importante lecții este aceea de a NE alege.
Toți suntem parte din mașinăria numită UNIVERS iar contribuția la dezvoltarea raţiunii înseamnă alegerea de sine.
În momentul în care o piesă din mașinărie nu funcționează, întregul mecanism va ceda.
Vine o perioadă când trebuie sa învățăm să spunem NU, deoarece dacă noi rămânem fără baterie aportul asupra celorlalți va fi nul. Toate ființele au lecțiile lor iar uneori ca ei să le parcurgă, noi va trebui să jucăm rolul de personaj neplăcut.
Ceea ce trebuie să înțelegem este faptul că noi nu avem de ce să ne încărcam sufletul cu ceea ce au alții de învățat, ci doar să reducem la simplu și să NE alegem.
Voi rămâne tot în sfera acestor popoare indigene deoarece au rămas (chiar și acum) înrădăcinați în tot ceea ce înseamnă legătură dintre noi și pământ.
Intrând în gândirea acestora descoperim că fiecare avea o modalitate în a-și pieptana părul (coc, împletit, s**c etc) în acest fel redându-ne participarea la diferite evenimente din viața lor (nu s-a schimbat nimic nici în cultura noastră).
Firele de păr sunt considerate antene deoarece colectează energia soarelui către lobii frontali (partea creierului care este folosită pentru meditație) acționând ca niște canale subtile pentru a acapara mai multă energie.
Despre importanța părul lung:
În timp ce părul este lăsat să crească atingând o lungime considerabilă, se va produce calciu, fosfor și vitamina D, ce vor intra în lichidul limfatic iar apoi în cel cefalorahidian prin două canale din partea superioară a creierului. Acest schimb este atât de important deoarece face ca memoria să fie mult mai eficientă.
Părul scurt (tunsoare) :
Se știe din civilizații trecute faptul că atunci când oamenii erau cuceriți sau înrobiți, li se tăia părul ca semn de umilință, neputință, sclavie. Cotropirile fiind atât de mari, tunsoarea a devenit atât de răspândită încât oamenii au uitat de importanța părului. În momentul în care părul este tăiat (nu doar varfurile) organismul trebuie să depună un efort mare pentru a produce destui nutrienti astfel încât acesta să crească sănătos. Este nevoie de aproximativ trei ani de la ultima tunsoare pentru a se forma antene noi.
Ca fiecare celulă din corpul nostru și părul are o memorie, de aceea atunci când încheiem un capitol al vieții, în mod inconștient ființa noastră cere o tunsoare, argumentând nevoia de reînnoire. Este cumva o asemănare cu copacii care-și slăbesc scoarța până își recuperează forța.
Culoarea albă sau argintie creste fluxul de energie pentru a echilibra îmbătrânirea, așa că păstrați-vă părul natural, e bogăția voastră!
"Părul tău nu este acolo din greșeală. Are un scop".
Vă doresc ca în acest an să vă priviți mai mult și să aveți răbdare! La mulți ani!
Oglindă, oglinjoară...
În general oamenii pe care îi întâlnim în viața noastră reprezintă diverse reflexii (oglinzi) ale noastre. Mașinăria proiecției este definită ca fiind un mecanism de apărare a Eului, care dorește să atribuie celorlalți propriile conținuturi psihice: înclinații, intenții, dorințe.
Aceste reflexii ne captează atenția pentru a ne evidenția exact asa cm suntem, cu părți pozitive pe care ni le acceptăm și le împărtășim cu ușurință cât și frânturi pe care le percepem a fi negative și de care ne rușinăm. Când aducem o critică sau o admirație unei persoane arătăm de fapt ceea ce simțim în mod conștient față de molecula din natura noastră. Să încercăm să fim prezenți în acțiunile ce le executăm și să realizăm că "oglinzile umane" ne pot arăta: imperfecti, necopți, aroganți, talentați, carismatici, critici, frumoși, dezirabili etc.
În momentul în care vom conștientiza instrumentul proiecției și ne vom asuma responsabilitatea asupra calității vieții, vom face un salt important spre o versiune mai buna și implicit mai definită a propriei persoane. Doar de noi depinde dacă vrem să ne testăm limitele sau să rămânem închiși "între patru pereți".
"Cunoașterea propriei întunecimi este cea mai bună metodă pentru a înțelege întunecimile celorlalți oameni." – Carl Gustav Jung
Puțin din toate...
Încă din copilărie oamenilor li se inoculează ideea falsă despre disciplină și anume că aceasta ar fi egală cu violența.
Disciplina nu are nimic de a face cu a te tortura sau a te chinui în numele unui scop temporar. In schimb violența va da naștere unei alte violențe și este menită unui dezastru pe termen lung. Doar cu ajutorul iubiri față de obictivul lor, oamenii vor putea deveni cu adevărat disciplinați pentru totdeauna. Restricțiile nu reprezintă decât acte de violență asupra lor, nu acțiuni motivate de iubire. Exemple ar fi nenumărate dar voi alege unul: renunțarea la o gustare dulce sau la un "curcubeu pe cerul gurii" doar pentru că a suporta și a suferi reprezintă un act de putere, dar nu va fi decât opusul iar renunțarea este iminentă.
Știați că 70% din cei care slăbesc se îngrașă din nou în decurs de 2 ani?!
Să învățăm să facem alegeri în favoarea iubirii noastre deoarece astfel ea nu mai devine o piatră de moară sau o nevoie de a ne distruge ci din contra o plăcere și o libertate. Atunci când învățăm să iubim ceea ce ne dorim și pe noi înșine și să nu ne distrugem, în acel moment disciplina va aparea natural.
Omul este o ființă duală fiind construit din materie și spirit iar echilibrul dintre cele două este fundamental.Provocarea cea mai mare a vieții noastre este aceea de a ne opri în lumea materială și să uităm să ne ridicăm spre cea spirituală. Călătoria noastră nu este despre a găsi răspunsuri doar prin minte deoarece iluzia vine din cunoașterea minții, în timp ce adevărul vine din cunoașterea simțurilor. Fiecare om are creionată calea trebuie doar să o simtă, să știe că aceasta este o experiență pentru suflet.
Click here to claim your Sponsored Listing.