Ziarul Națiunea

https://ziarulnatiunea.ro/2026/05/29/contractele-militare-conditia-pacilor-de-maine-cezar-adonis-mihalache/
Când contractele militare scriu condițiile păcilor de mâine…
Data: 29 mai 2026, Cezar Adonis Mihalache
În mod cert, dacă era vorba despre constructori din China, s-ar fi anulat licitația… Probabil, și dacă erau din Turcia… Și nu neapărat pentru că ar „merge” la ei banii Europei pentru „înzestrarea” militară a statelor membre, dar nu prea dau para îndărătul… Dar Europa nu mai are nici o problemă când este vorba despre companii (deja, „consorții”) din Ucraina… Dimpotrivă! Și care câștigă licitațiile de construcții de autostrăzi din România pe bandă rulantă… Bani de lucrări (deh′, strategice!) care ar fi trebuit să constituie un balon de oxigen pentru firmele noastre… Pentru că este vorba de bani dați pentru industria militară… Inclusiv, pentru infrastructura rutieră, care se suprapune, ca regim de drumuri, tuneluri, poduri, viaducte, aproape pe de-a întregul (tot, strategic!), cu necesitățile de drumuri civile… Și da, luăm acești bani pentru a construi ceva pentru noi! Dar, și mai important, trebuie să fie prin noi! Nu să repetăm „greșelile” de la negocierile din „pnrr” -urile ce ne vor sufoca bugetele (prin restituiri, plăți, penalități, sancțiuni) pentru multe generații de acum încolo… Dar chiar dacă este vorba despre un program destinat industriei și infrastructurii (militar-civile, iată!) a României, pentru care vom plăti înrobitor, și prin resurse, și prin alte cedări și acceptări, chiar dacă principalul câștigător al realizării unei autostrăzi cu regim de „dezvoltare strategică militară” ar trebui să fie „suis-generis” o firmă românească, nimeni nu comentează. Că nu e „political correctness”… Acum, pe sensibilitățile și, mai ales, temele de interes (politic, economic) ale Ucrainei… Că așa ne e firea; tăcuți, supuși, umili… Că noi singuri am pus ditamai covorul de umilință pe țambalul trădărilor care au dus la pierderea Insulei Șerpilor… Noi am dat uitării problema canalului Bîstroe, a riscurilor de mediu, dar și economice, prin adâncirile abuzive făcute de ucrainieni, pentru a mări șenalul pentru nave cu pescaj tot mai mare… Să treacă de Gurile Dunării pe un canal fluvial transformat, nu în fluvial-maritim, ci de-a dreptul maritim… Totul pentru satisfacerea punctelor lor strategice, militare și economice (prezentate, evident, ca „probleme sensibile” – din cauza nefericirii lor cu războiul lor)… Și am dat și fabrici, și centre de depozitare, de logistică, de vânzare din industria alimentară… Am predat infrastructuri feroviare și portuare… Or, mai trebuie să schimbăm și numele țării… Și cam asta a fost… Iar până atunci, să „rotim” cea de a cincea veșnică roată la coviltirul guvernărilor din România… Să-i scoatem pe maghiari, cu tot cu înjurăturile împotriva interesului românesc, și să punem acolo agenții de influență, nici măcar sub acoperire, deținători ai cetățeniei ucrainiene… În fond, deja, cu atâția apatrizi și venetici în funcțiile din stat, și nu doar în posturi-sinecuri „pe viață”, ci strategice în afectarea securității naționale, cu duble și chiar triple cetățenii, nici nu mai avem de ce să reacționăm dacă trece și un semidoct pe cetățenie ucraineană în zona de conducere a țării.. Că a fost atâta vreme în parlament și nu ne-am impacientat… Și nu atât noi, ăștia mai simpli în cunoașterea detaliilor de anti-lobby la adresa României, țară deșirată pe țintarul grupurilor de influență, ci serviciile secrete…

Structura antreprenorială a țării, pe partea național-autohtonă, se schimbă radical… Nu mai avem aproape nici un român pe nicăieri… Iar dacă mai sunt, îi aleargă fiscul, anpc -ul, până se vor fi istovit de atâta luptă cu morile de vânt… Iar tristețea e și mai mare, pentru că, nu doar că morile de vânt scârție jalnic a dezinteres de țară, dar și „apele” (politice și de guvernare) curg doar în direcția boicotării interesului național… Vorba ministrului defunct în bunu-i simț, chiar și actoricesc, chiar și doar mimat: „Pentru că el e ungur”. Așa și la ăștiălalți: pentru că unul a fost neamț, iar unul, pe acte chiar, ucrainean… („Fugiți, Vin rușii”, nu-i așa?!). Iar antreprenoriatul autohton este deznaționalizat, desfigurat în tot ceea ce (mai) este românesc (și trebuie, la ordin de străini, să piară!), ajunând a (ce)da fabricile de ulei, combinatele, centrele de depozitare și de logistică…

Și da!, România chiar poate rata alte mari oportunități din programul „Safe”… Va fi ajutată, dirijată, șantajată să o facă… Să piardă tot ce poate aduce bani europeni pentru o investiție dacă nu sunt alocați, încasați, de cine trebuie… Și nu doar noi! La noi se vede mai repede, că la câte petice avem, imediat sare în ochi când damele politicii își schimbă jartierele, de pe verde pe galben-albastru… Dar și alte țări europene ar putea fi „vălurite” de acest dintâi program (un)„Safe”… Dacă nu vor accepta în programele lor naționale executori contractați din Ucraina. Să ajungă banii „Safe” (și ăștia!) tot în fatidica, pentru destinul Europei, Ucraină… Căci, programele vor „curge”. Dar „ca lapte și miere” doar pentru Kiev… Ca datorii, sarcini, obligații, pentru țările contractoare… Altminteri, se va repeta acest „Safe” cât va fi nevoie… Că modelul există: de la anularea și reluarea alegerilor sub presiunea bruxeleză (bruxelez-ucrainizată, chiar!) până la obținerea rezultatului dorit… Așa și cu actualul „Safe”. Va avea părți anulate și regândite, până la nimerirea „loturilor” potrivite; cele ale acceptului guvernelor în „înțelegerea” rostului și principalului beneficiar și ai acestor bani! Cu un următor „Safe 2” care va începe chiar înainte de a se fi uscat cerneala pe contractele din primul… Pentru că, dacă tușul cernelilor de război se va fi zvântat pe paginile nepotrivite, armele nu vor tăcea… Iar de nu se va fi uscat, cel puțin nu pe „contractele” dictate de aceste războaie pentru false păci, armele vor „vorbi” pe mai departe…

https://ziarulnatiunea.ro/2026/05/27/finantam-armament-pentru-altii-nu-case-pentru-noi/
Finanțăm armament (pentru alții), nu case (pentru noi)! / Data: 27 mai 2026, Gheorghe Piperea
Piața imobiliară, la noi, e înghețată. Mai nimeni nu mai cumpără acum case cu bani gheață, iar credite nu se mai iau, întrucât lumea nu mai are curaj să se facă datoare la bănci pe 20-30 de ani. Prețurile sunt de-a dreptul exorbitante, iar statul sau primăriile nu mai construiesc un metru pătrat de locuințe sociale din 2024 încoace (nu că s-ar fi strofocat prea mult cu asta). Stocul de locuințe goale se îngroașă cu casele din care sunt evacuați debitorii supra-îndatorați. Terenul e pregătit pentru rentierii care vor cumpăra zeci de mii de case pentru a fi închiriate: Black Rock, Vanguard, Fidelity, UBS. Peste ocean, încă din toamna lui 2025, se încinge la foc mic, dar constant, piața creditelor ipotecare sub-prime. Asta dovedește că lumea nu învață nimic din istorie – criza financiară globală din 2008 a fost cauzată tot de la acest tip de credite. Interesant este, însă, că o criză și mai mare se acumulează galopant pe o piață la care mai nimeni nu s-ar fi așteptat că poate avea probleme: creditele auto.

Iată ce scrie presa americană: „Aproape 86 de milioane de americani – aproximativ unul din patru adulți – au acum datorii la credite auto sau leasing. Soldul mediu de acordare a unui credit auto a crescut la 33.519 dolari, comparativ cu 24.782 de dolari în 2018, în timp ce plata lunară medie a crescut de la 506 dolari la peste 680 de dolari în aceeași perioadă. Consumatorii sunt din ce în ce mai mult forțați să contracteze credite pe durate mai lungi pur și simplu pentru a-și menține ratele lunare la îndemână, mai mult de unul din cinci cumpărători de mașini noi contractând credite pe șapte ani în 2025”.

O să pară ciudat că nimeni nu a observat asta în piața noastră, dar la noi se cumpăra foarte rar mașini cu bani peșin. Se utilizează, de fapt, leasingul (care e cu două-trei ppt mai scump decât creditul). Pentru asta este nevoie de salarii, venituri din activități independente și firme cu activitate. Or, zeci de mii de job – uri au dispărut în ultimele luni. Activitățile independente se prăbușesc, iar peste 25 de mii de firme au intrat în insolvență în primele luni ale anului. A avut grijă de asta guvernul Bolojan, autorul a trei trimestre consecutive de recesiune „tehnică”. Deci, am putea sta mai rău decât americanii. În privința falimentului consumatorilor, la chestiunea știută (și nerezolvată) de pe vremea lui Biden, a creditelor de studii, care au un stoc de două trilioane, se adaugă una cu totul neașteptată: datoriile la spitale, medicamente și sistemul de sănătate. Costurile în acest domeniu au ajuns atât de incredibil de mari încât până și o banală cezariană poate falimenta o familie. De regulă, în ultimii 18 ani, am imitat ce e mai prost și mai nociv de la americani, deci avem și noi probleme de acest gen. Mai mici, dar similare. Tot ce putem spera acum, când finanțăm războaie, armament, lupta cu clima, inteligența artificială (curând, primirea cu surle și trâmbițe a extratereștrilor) este să nu fim din nou nevoiți, ca și acum 18 ani, să salvăm băncile recidiviste de la faliment cu prețul falimentului nostru, plus, mai nou, firmele de leasing. Nu de alta, dar de data asta ne putem trezi aruncați în timp, înapoi, în peștera preistorică.