Călin Cyfer

Am renunțat București, implicit la muzică, în 2019. De atunci, am avut un singur concert, chiar înainte de Pandemie și de plecarea mea în Sri Lanka.
Ce-mi lipsește de pe vremea când făceam muzică și de ce e foarte posibil să revin la ea în 2026, după vreo 7 ani?
1. Sesiunile de meditație
Atunci când oamenii se gândesc la meditație, își imaginează niște călugări stând cu picioarele încrucișate în fața unui perete alb. De fapt, orice tip de activitate care-ți oprește gândurile despre trecut și viitor, aducându-te aici și acum, este o formă de meditație.
Sunt unele activități care mă pot aduce într-o stare meditativă: mers prin pădure, pe munți, condusul unei mașini sau scrisul, dar niciuna nu este atât de eficientă ca muzica.
Mai ales în ultimii ani ca muzician, am tratat cântatul pe scenă ca pe o formă de meditație. Doar acea stare merită transmisă către public.
2. Socializare
Sunt introvertit și nu foarte sociabil, deși sunt conștient că am nevoie de socializare pentru sănătatea mea mentală. Fiind muzician încă din liceu, m-am obișnuit ca timpul meu de socializare să fie acoperit de turnee și concerte. Problema era mai degrabă că era prea multă.
Odată ce am renunțat la muzică, socializarea mea a ajuns aproape la zero și până și eu simt că-mi lipsește.
Pe de altă parte, e mai puțin important ce-mi lipsește mie. Poate că muzica trebuie salvată, iar eu trebuie să ajut la asta. Acum când tot felul de mizerii AI încep să devină populare, oamenii trebuie să revină la ceea ce înseamnă muzică cu adevărat. Vibrații transmise live, de la artist la public, prin instrumente reale, cu marjă mare de improvizație, producând momente unice și irepetabile.