Peter Denisa - ARED
04/06/2026
ISU Arad găzduiește, în perioada 9–12 iunie 2026, etapa finală a Campionatului de Minifotbal al Asociației Sportive a Pompierilor din România (A.S.P.R.), competiție care va reuni la Arad echipe ale pompierilor din întreaga țară.
Ediția din acest an are o semnificație aparte pentru județul nostru, întrucât echipa ISU Arad, reprezentanta Filialei Arad a A.S.P.R., este deținătoarea trofeului câștigat la ediția precedentă și va încerca să își apere titlul în fața celor mai bune echipe participante.
Meciurile se vor desfășura la bazele sportive „Red&White Sport” și „Stadion Șega”, unde participanții își vor demonstra spiritul de echipă, disciplina și fair-play-ul, valori care îi definesc atât pe terenul de sport, cât și în misiunile desfășurate în slujba cetățenilor.
Evenimentul este organizat de Asociația Sportivă a Pompierilor din România, Filiala Arad, împreună cu A.S.P.R. Central, iar pe parcursul celor patru zile publicul este invitat să susțină echipele participante și să se bucure de atmosfera unei competiții sportive de nivel național.
Vă așteptăm alături de noi pentru a susține echipa ISU Arad și toate celelalte echipe participante!
26/05/2026
Vara aceasta readucem atmosfera vibrantă a anilor ’80 & ’90 într-un eveniment special dedicat muzicii, distracției și amintirilor care nu se demodează niciodată 🪩
Timp de două seri, Ared Active Park va deveni locul unde ritmurile care au făcut istorie, energia unei adevărate discoteci și vibe-ul retro se vor întâlni într-o experiență memorabilă pentru toate generațiile 🎶
În zilele următoare vom reveni cu programul complet și toate detaliile evenimentului.
Stay tuned! 🔥
30/04/2026
🏡 Apartament sau casă?
Nu e doar o alegere… e stilul tău de viață.
Preferi confortul urban, totul la îndemână și fără griji?Sau mai mult spațiu, liniște și intimitate — fără să te îndepărtezi de ce contează?
📩 Trimite-mi un mesaj și te ajut să alegi varianta potrivită pentru tine.
Un spațiu urban dedicat activității fizice, relaxării și comunității.
Un parc care completează experiența locuirii prin facilități moderne și integrarea armonioasă în ansamblul urban.
26/01/2026
🏡 Cartier rezidențial modern, conceput pentru viața urbană
Ansamblu rezidențial format din blocuri noi, cu o curte interioară bine organizată, spații verzi și zone dedicate copiilor. Fiecare detaliu este gândit pentru funcționalitate și confort, de la alei largi și parcare, până la accesul controlat în interiorul cartierului.
Localizat în oraș, aproape de centru, ansamblul oferă acces rapid către centre comerciale, supermarketuri și mijloace de transport în comun, facilitând un stil de viață urban, bine conectat.
Un cartier potrivit atât pentru locuit, cât și pentru investiție, care îmbină construcții moderne cu spații deschise și un mediu organizat.
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Contact the business
Telephone
Website
Address
Arad
360006
Opening Hours
| Monday | 09:00 - 18:00 |
| Tuesday | 09:00 - 18:00 |
| Wednesday | 09:00 - 18:00 |
| Thursday | 09:00 - 18:00 |
| Friday | 09:00 - 18:00 |