Dream Experiences
18/06/2026
Dacă Santorini cucerește prin priveliști, Mykonos vine cu un avantaj greu de ignorat: plajele.
Și aici începe dilema. Paradise, Ornos sau Platys Gialos? Adevărul este că nu există alegerea perfectă. Există doar alegerea potrivită pentru tine. Iar vestea bună este că, indiferent pe care dintre ele o alegi, ai toate șansele să petreci o zi minunată, relativ aproape de vas.
Un singur sfat: Fii atent la plajele care îți oferă șezlonguri „gratuite”! De multe ori, nota de plată de la final recuperează cu vârf și îndesat această ,,generozitate".
Noi preferăm varianta simplă: plătești corect pentru șezlong și umbrelă, știi de la început la ce să te aștepți și te bucuri de zi fără surprize. Iar dacă ajungi la Yialo Yialo (Platys Gialos), cred că vei înțelege de ce mergem aici cu drag.
Mâncare foarte bună. Prețuri corecte. Confort. Și, poate cel mai important, oameni care înțeleg că turismul înseamnă mai mult decât servicii. Înseamnă felul în care îl faci pe om să se simtă.
17/06/2026
Am ajuns de mai multe ori în Kusadasi și, de fiecare dată, pentru mine, această oprire a fost una culinară. Desigur, nici acum nu am sărit peste cele mai bune baclavale mâncate ever, însă, de data aceasta, am ales să vizităm și Efes.
Mi-a plăcut mult. Atât de mult încât cred că este unul dintre acele locuri pe care merită să le vezi măcar o dată în viață. Iar data viitoare ,,mi-am promis" ca voi lua și un ghid. Pentru că Efes nu este doar un loc care trebuie văzut. Este un loc care merită înțeles.
La apogeul său, Efes era unul dintre cele mai importante orașe ale lumii antice și găzduia Templul zeiței Artemis, una dintre cele Șapte Minuni ale Lumii Antice. Astăzi străzile, coloanele, amfiteatrele și biblioteca sa impresionantă, încă vorbesc despre cât de spectaculos a fost acest loc acum mii de ani.
Dacă ajungi aici, am trei recomandări simple + un sfat călduros: ia o șapcă, ia apă și încalță-te comod. O să-mi mulțumești mai târziu.
În plus, dacă mă întrebi pe mine, aș sări peste oprirea la casa în care se presupune că și-a petrecut ultimii ani din viață Fecioara Maria. Am petrecut mai mult timp așteptând la coadă decât puținele secunde din interior.
Primul Beach Club al unei linii de croazieră din Europa. Mi-a plăcut? Da. L-aș alege din nou? Probabil nu.
Și nu pentru că nu ar merita. Dimpotrivă. Totul este foarte bine făcut, serviciile sunt excelente, iar experiența este exact ceea ce promite. Doar că, pentru mine, cele câteva ore petrecute aici au însemnat mai puțin timp în Oia și Fira.
Iar dacă data viitoare mă întrebi ce aleg, răspunsul este simplu: îmi organizez ziua diferit. Dar aici este, de fapt, frumusețea unei croaziere. Nu există alegerea perfectă. Există alegerea potrivită pentru tine.
Poate tu îți dorești o zi întreagă de relaxare. Poate vrei să te pierzi pe străduțele din Oia. Poate visezi la o tavernă autentică, cu vedere spre calderă. Sau poate vrei să le îmbini pe toate. De aceea, înainte să recomandăm ceva, preferăm să te cunoaștem. Să aflăm ce îți place. Cum îți place să călătorești. Și ce înseamnă pentru tine o zi perfectă.
Pentru că nu există cea mai bună experiență. Există experiența potrivită pentru tine.
Click here to claim your Sponsored Listing.